Recitale
(1) Situația pieței irlandeze a cărnii de porc este deosebit de critică, date fiind nivelurile ridicate de dioxine și de bifenili policlorurați (PCB) recent constatate în carnea de porc originară din Irlanda. Autoritățile competente au luat diverse măsuri de soluționare a acestei situații.
(2) Fermelor de porci și de vite din Irlanda li s-a furnizat hrană pentru animale contaminată. Fermele de porci afectate reprezintă 7 % din producția totală de porcine a Irlandei. Hrana contaminată constituie o parte considerabilă din rația alimentară a porcilor, ceea ce a condus la niveluri ridicate de dioxine în carnea provenită de la porcii din fermele afectate. Ținând seama de dificultatea identificării fermelor de porci care au furnizat carne contaminată și date fiind nivelurile ridicate de dioxine constatate în această carne, autoritățile Irlandeze au decis, ca măsură de precauție, să retragă de pe piață toată carnea de porc și toate produsele din carne de porc.
(3) Date fiind circumstanțele excepționale și dificultățile de ordin practic cu care se confruntă piața cărnii de porc din Irlanda, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1278/2008 din 17 decembrie 2008 de adoptare a unor măsuri de urgență pentru sprijinirea pieței cărnii de porc sub forma unui ajutor pentru depozitare privată în Irlanda (2).
(4) Contaminarea cu dioxine și aplicarea, ca precauție, a măsurii de retragere a cărnii de porc și a tuturor produselor din carne de porc perturbă grav piața cărnii de porc din Irlanda. O consecință directă a acestei situații este pierderea încrederii consumatorilor, ca urmare a potențialelor riscuri pentru sănătatea publică. În afară de aceasta, unele bovine au rămas în ferme în care eșantioanele prelevate de la alte bovine au indicat niveluri ridicate de dioxină. Prin urmare, autoritățile irlandeze au solicitat Comisiei să prevadă măsuri de urgență suplimentare pentru sprijinirea pieței cărnii de porc și de vită din Irlanda.
(5) Consiliul European din 11 și 12 decembrie 2008 a invitat Comisia să sprijine fermierii și abatoarele din Irlanda prin cofinanțarea unor măsuri de retragere de pe piață a animalelor și a produselor respective.
(6) Partea II capitolul II secțiunea I din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede măsuri excepționale de sprijin. În special articolul 44 prevede că, în cazul bolilor animalelor, Comisia poate adopta măsuri excepționale de sprijinire a pieței, iar articolul 45 prevede că, în privința sectoarelor cărnii de pasăre și al ouălor, Comisia poate adopta măsuri excepționale de sprijinire a pieței pentru a ține cont de perturbările grave legate direct de o pierdere de încredere a consumatorilor rezultată din existența riscurilor pentru sănătatea publică sau pentru sănătatea animală. Pentru a soluționa problemele de ordin practic pe care le ridică situația actuală a pieței cărnii de porc și de vită din Irlanda, este necesar să se ia o măsură excepțională tranzitorie de sprijinire a acestei piețe, similară celor prevăzute în secțiunea I.
(7) Măsura excepțională de sprijinire a pieței ar trebui să ia forma unui program de eliminare a anumitor porcine și bovine provenind din ferme care au folosit hrană contaminată. În afară de aceasta, este necesar să se prevadă un program de eliminare a produselor din carne de porc care sunt blocate în abatoarele irlandeze sau se află sub responsabilitatea acestora și despre care nu se știe cu certitudine în ce măsură au fost obținute de la porci provenind din ferme care au utilizat hrană contaminată. Această măsură ar trebui să elimine posibilitatea ca produsele obținute de la animale care pot prezenta niveluri ridicate de contaminare să intre în componența produselor alimentare sau în lanțul alimentar.
(8) Măsura excepțională de sprijinire a pieței ar trebui să fie finanțată parțial de Comunitate. Contribuția Comunității la indemnizație ar trebui să se exprime ca o sumă medie maximă per animal sau per tonă de carne de porc, pentru o cantitate limitată de produse în cauză. Autoritățile irlandeze ar trebui să stabilească valoarea indemnizației și, prin urmare, valoarea finanțării parțiale, pe baza valorii pe piață a animalelor și a produselor indemnizate, în limite determinate.
(9) Autoritățile irlandeze competente ar trebui să efectueze toate controalele și să adopte toate măsurile de supraveghere necesare bunei aplicări a măsurii excepționale prevăzute de prezentul regulament, informând Comisia în acest sens.
(10) Ținând seama că, din motive de bunăstare a animalelor, de sănătate publică și de aprovizionare a pieței, autoritățile irlandeze au fost nevoite să înceapă eliminarea animalelor și a produselor derivate de la 13 decembrie 2008, este necesar să se prevadă ca prezentul regulament să se aplice de la acea dată.
(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,