Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1342/2003 al Comisiei (2) prevede, la articolul 8, termene de eliberare a licențelor de export. În această privință, acest regulament prevede că termenul normal de eliberare a licențelor aplicabil produselor exportate pentru care a fost stabilită o restituire, inclusiv cu valoare zero, este cea de a treia zi lucrătoare de la data depunerii cererii. Însă acest termen se poate dovedi a fi prea lung atunci când exportarea produselor trebuie realizată imediat. În consecință, se dovedește a fi oportun, atunci când operatorii se află în această situație, să li se permită celor care fac o astfel de cerere să obțină fără întârziere o licență de export și ca aceasta să le fie eliberată în ziua depunerii cererii, în vederea simplificării formalităților administrative.
(2) Cu toate acestea, ar trebui să se prevadă faptul că reducerea termenului de eliberare a licențelor nu va avea drept consecință acordarea vreunui avantaj operatorilor în cauză în comparație cu ceilalți operatori, în special dacă o taxă de export trebuia să fie stabilită în intervalul celor trei zile de la data depunerii cererii. În acest scop, ar trebui să se prevadă că eliberarea licenței de export în ziua depunerii cererii nu îndreptățește, în acest caz, la plata unei restituiri și că, dacă o taxă trebuia să fie stabilită înainte de acceptarea declarației de export, respectiva taxă va fi aplicabilă produselor în cauză.
(3) Într-un astfel de context, ar trebui, de asemenea, precizate perioada de valabilitate a acestui tip de licență și suma solicitată cu titlu de garanție.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1342/2003 ar trebui modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,