Recitale
(1) Directiva 95/64/CE a Consiliului din 8 decembrie 1995 privind raportările statistice cu privire la transportul maritim de mărfuri și pasageri (2) a fost modificată de mai multe ori (3) și în mod substanțial. Din motive de claritate, ar trebui, cu ocazia noilor modificări, să se procedeze la reformarea directivei respective.
(2) Pentru a îndeplini sarcinile care i-au fost încredințate în contextul politicii comune de transport maritim, Comisia (Eurostat) ar trebui să dispună de date statistice comparabile, de încredere, sincronizate și regulate asupra dimensiunii și dezvoltării transportului maritim de mărfuri și de pasageri către și dinspre Comunitate, între statele membre și pentru transportul maritim intern.
(3) Este, de asemenea, important pentru statele membre și pentru agenții economici, să aibă o bună cunoaștere a pieței transportului maritim.
(4) Culegerea de date statistice comunitare pe o bază comparabilă sau armonizată face posibilă stabilirea unui sistem integrat care să ofere informații de încredere, compatibile și actualizate.
(5) Datele referitoare la transportul maritim de mărfuri și de pasageri trebuie să fie făcute comparabile între statele membre și între diferitele moduri de transport.
(6) În conformitate cu principiul subsidiarității, crearea unor standarde statistice comune care să facă posibilă producerea unor informații armonizate poate fi abordată eficient numai la nivel comunitar. Datele urmează să fie culese în fiecare stat membru sub autoritatea unor organisme și instituții însărcinate cu elaborarea statisticilor oficiale.
(7) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (4).
(8) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte anumite norme de punere în aplicare a prezentei directive. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să se adopte în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(9) Noile elemente introduse în prezenta directivă se referă numai la procedura comitetului. Prin urmare, nu este necesar ca acestea să fie transpuse de către statele membre.
(10) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivei menționate în anexa IX, partea B,