Recitale
(1) Directiva 89/398/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele alimentare destinate unei alimentații speciale (3) a fost modificată în mod substanțial de mai multe ori (4). Deoarece noi modificări sunt aduse respectivei directive, ar trebui, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea acesteia.
(2) Diferențele dintre legislațiile naționale privind produsele alimentare cu destinație nutrițională specială împiedică libera circulație a acestora, favorizează condițiile unei concurențe neloiale, având astfel un impact direct asupra funcționării pieței interne.
(3) Apropierea legislațiilor statelor membre presupune elaborarea unei definiții comune, determinarea măsurilor care să asigure protecția consumatorului împotriva fraudei legate de natura acestor produse, precum și adoptarea unor norme cărora trebuie să se supună etichetarea produselor în cauză.
(4) Produsele prevăzute de prezenta directivă sunt produsele alimentare ale căror compoziție și preparare trebuie special concepute pentru a respecta nevoile nutriționale speciale ale persoanelor cărora le sunt cu preponderență destinate. Totuși, se poate ivi necesitatea acordării unor derogări de la dispozițiile generale sau speciale aplicabile produselor alimentare, în scopul atingerii obiectivului nutrițional specific.
(5) Deși un control eficient al produselor alimentare cu destinație nutrițională specială pentru care au fost adoptate dispoziții speciale poate fi efectuat pe baza unor norme generale care reglementează controlul tuturor produselor alimentare, nu este întotdeauna cazul produselor pentru care nu există astfel de dispoziții speciale.
(6) În cazul din urmă, mijloacele uzuale disponibile organelor de control pot, în anumite situații, să nu permită verificarea proprietăților nutritive reale ale produsului alimentar în cauză. Astfel, este necesar ca în anumite situații persoana responsabilă de introducerea produsului pe piață să sprijine organul de control în desfășurarea activităților sale.
(7) Dispozițiile speciale aplicabile anumitor grupe de produse alimentare ar trebui să fie stabilite prin directive speciale.
(8) Ar trebui stabilită o procedură care să permită introducerea pe piață, cu titlu temporar, a produselor alimentare obținute în urma unor inovații tehnologice, astfel încât să se poată obține beneficii ca urmare a rezultatelor cercetării industriale, până la modificarea directivei speciale în cauză. Cu toate acestea, din motive de protecție a sănătății consumatorului, autorizația de introducere pe piață trebuie acordată doar după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.
(9) Deoarece nu este clar dacă există rațiuni suficiente care să justifice adoptarea de dispoziții speciale pentru grupul de alimente destinate persoanelor care suferă de tulburări ale metabolismului glucidic (diabeticii), Comisia ar trebui să poată adopta sau să poată propune dispozițiile relevante într-un stadiu ulterior, după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.
(10) Este încă posibilă armonizarea, la nivel comunitar, a normelor aplicabile altor grupe de produse alimentare cu destinație nutrițională specială, în interesul protecției consumatorului și a liberei circulații a acestor produse alimentare.
(11) Elaborarea unor directive speciale de punere în aplicare a principiilor de bază ale normelor comunitare, precum și modificările acestora reprezintă măsuri de executare cu caracter tehnic. Comisia ar trebui să fie împuternicită să le adopte în vederea simplificării și a accelerării procedurii.
(12) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).
(13) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte anumite directive speciale, o listă de substanțe cu scopuri nutriționale specifice și de alte substanțe care pot fi adăugate produselor alimentare cu destinație nutrițională specială, împreună cu criteriile de puritate aplicabile și, după caz, cu menționarea condițiilor în care acestea trebuie utilizate, dispoziții care să permită indicarea pe produsele alimentare destinate consumului normal că acestea sunt adecvate unei alimentații speciale, dispoziții speciale privind alimentele pentru persoanele care suferă de tulburări ale metabolismului glucidic (diabeticii), normele de utilizare a termenilor privind reducerea sau absența conținutului de sodiu sau de sare sau absența glutenului, care pot fi utilizați pentru descrierea produselor, precum și condițiile în care prin etichetare, prezentare și publicitate se poate face referire la un regim alimentar sau la o categorie de persoane. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elementele neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(14) Atunci când, din motive imperative de urgență, termenele care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control nu pot fi respectate, Comisia ar trebui să poată aplica procedura de urgență prevăzută la articolul 5a alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE pentru adoptarea și modificarea listei de substanțe cu scopuri nutriționale specifice, precum și a altor substanțe care pot fi adăugate produselor alimentare cu destinație nutrițională specială, împreună cu criteriile de puritate aplicabile și, după caz, cu menționarea condițiilor în care acestea trebuie utilizate, precum și pentru adoptarea unor modificări ale prezentei directive sau ale unor directive speciale atunci când este dovedit că un produs alimentar cu destinație nutrițională specială pune în pericol sănătatea umană, deși respectă directiva specială relevantă.
(15) Noile elemente introduse în prezenta directivă se referă numai la procedura comitetului. Prin urmare, acestea nu trebuie să fie transpuse de către statele membre.
(16) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor menționate în anexa II partea B,