Recitale
(1) Conținutul Directivei 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (3) a fost modificat (4). Este necesar, din motive de claritate și de coerență, să se codifice respectiva directivă.
(2) Crearea de programe pentru calculator necesită utilizarea unor resurse umane, tehnice și financiare considerabile, în timp ce există posibilitatea de a le copia la un cost mult inferior celui pe care îl presupune o concepție autonomă.
(3) Programele pentru calculator joacă un rol din ce în ce mai important în numeroase sectoare industriale, iar tehnologia informatică poate fi așadar considerată ca fiind de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea industrială a Comunității.
(4) Anumite diferențe care caracterizează protecția juridică a programelor pentru calculator acordată prin legislațiile statelor membre au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în ceea ce privește programele pentru calculator.
(5) Neconcordanțele existente care au astfel de efecte trebuie eliminate și trebuie împiedicată apariția unora noi, în timp ce este permisă eliminarea sau împiedicarea apariției celor care nu aduc atingere în mod semnificativ funcționării pieței interne.
(6) Cadrul juridic comunitar privind protecția programelor pentru calculator poate așadar, într-o primă etapă, să se limiteze la a stabili că statele membre trebuie să acorde protecție programelor pentru calculator în temeiul dreptului de autor, în calitate de opere literare, și, mai departe, să stabilească beneficiarii și obiectul protecției, drepturile exclusive pe care le pot invoca persoanele protejate pentru a autoriza sau a interzice anumite acte, precum și durata protecției.
(7) În înțelesul prezentei directive, noțiunea „program pentru calculator” ar trebui să includă programe indiferent de forma acestora, inclusiv cele care sunt încorporate în hardware. Această noțiune include, de asemenea, lucrările de concepție pregătitoare care au drept scop dezvoltarea unui program, cu condiția ca acestea să fie de natură să permită realizarea unui program pentru calculator într-un stadiu ulterior.
(8) Criteriile aplicate pentru a stabili dacă un program pentru calculator constituie sau nu o operă originală nu trebuie să cuprindă nicio evaluare a calității sau a valorii estetice a programului.
(9) Comunitatea se angajează pe deplin să promoveze standardizarea internațională.
(10) Funcția unui program pentru calculator are menirea de a comunica și a opera cu alte componente ale unui sistem informatic și cu utilizatorii. În acest scop, o legătură logică și, dacă este cazul, fizică de interconexiune și interacțiune este necesară pentru a permite deplina funcționare a tuturor elementelor software și hardware cu alte componente software și hardware, precum și cu utilizatorii. Părțile programului care asigură interconexiunea și interactivitatea între elementele software și hardware sunt cunoscute în general ca „interfețe”. Interconexiunea și interacțiunea funcțională sunt denumite în general „interoperabilitate”; această interoperabilitate poate fi definită ca fiind capacitatea de a schimba informații și de a utiliza reciproc informațiile schimbate.
(11) Pentru evitarea oricărei ambiguități, se impune precizarea că doar expresia unui program pentru calculator este protejată și că ideile și principiile care se află la baza diferitelor elemente ale unui program, inclusiv cele care stau la baza interfețelor sale, nu sunt protejate de dreptul de autor în temeiul prezentei directive. În conformitate cu acest principiu al dreptului de autor, în măsura în care la baza logicii, algoritmelor și limbajelor de programare stau idei și principii, acestea din urmă nu sunt protejate în temeiul prezentei directive. În conformitate cu legislația și jurisprudența statelor membre, precum și cu convențiile internaționale privind dreptul de autor, exprimarea acestor idei și principii este protejată prin dreptul de autor.
(12) În înțelesul prezentei directive, „închiriere” înseamnă punerea la dispoziție a unui program pentru calculator sau a unei copii a acestuia în vederea utilizării pe o perioadă limitată și în scopuri lucrative. Acest termen nu include împrumuturile publice, care rămân, în consecință, în afara domeniului de aplicare a prezentei directive.
(13) Drepturile exclusive ale autorului de a împiedica reproducerea neautorizată a operei acestuia ar trebui supuse unei excepții limitate în cazul unui program pentru calculator, pentru a permite reproducerea necesară din punct de vedere tehnic utilizării programului de către dobânditorul său legal. Aceasta înseamnă că actele de încărcare și de rulare necesare utilizării unei copii a programului dobândit legal, precum și corectarea erorilor acestuia nu pot fi interzise prin contract. În absența clauzelor contractuale specifice, inclusiv în cazul vânzării unei copii a programului, orice alt act necesar utilizării copiei unui program poate fi întreprins, în conformitate cu scopul prevăzut, de către un dobânditor legal al acestei copii.
(14) Persoana care se bucură de dreptul de a utiliza un program pentru calculator nu ar trebui împiedicată de la realizarea actelor necesare pentru analizarea, studierea sau testarea funcționării programului, cu condiția ca aceste acte să nu aducă atingere drepturilor de autor asupra programului.
(15) Reproducerea, traducerea, adaptarea sau transformarea neautorizată a formei codului în care a fost furnizată copia unui program pentru calculator constituie o atingere a drepturilor exclusive ale autorului. În anumite circumstanțe, reproducerea codului unui program pentru calculator sau a unei traduceri a formei sale se pot dovedi indispensabile pentru obținerea informației necesare interoperabilității unui program creat în mod independent de alte programe. Trebuie avut în vedere că, numai în aceste împrejurări bine precizate, realizarea unor acte de reproducere și de traducere de către sau în numele unei persoane având dreptul de utilizare a copiei programului este legitimă și conformă bunelor practici și nu este, așadar, considerată necesară autorizarea titularului dreptului de autor. Unul dintre obiectivele acestei excepții este de a permite interconexiunea tuturor elementelor unui sistem informatic, inclusiv pe cele ale diferiților fabricanți, pentru ca acestea să poată funcționa împreună. O astfel de excepție de la drepturile exclusive ale autorului nu poate fi aplicată astfel încât să aducă atingere intereselor legitime ale titularului dreptului sau unei exploatări normale a programului.
(16) Protecția programelor pentru calculator în temeiul legislației privind drepturile de autor nu ar trebui să aducă atingere, atunci când este cazul, aplicării altor forme de protecție. Cu toate acestea, orice clauză contractuală contrară dispozițiilor prezentei directive privind decompilarea sau excepțiilor prevăzute în prezenta directivă privind realizarea unei copii de rezervă sau privind analiza, studiul sau testarea funcționării unui program ar trebui să fie nulă și neavenită.
(17) Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere aplicării normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, dacă un furnizor care deține o poziție dominantă refuză să pună la dispoziție informațiile necesare pentru interoperabilitate, astfel cum este definită aceasta prin prezenta directivă.
(18) Dispozițiile prezentei directive nu trebuie să aducă atingere cerințelor specifice ale dreptului comunitar deja adoptate în materie de publicare de interfețe în sectorul telecomunicațiilor sau deciziilor Consiliului privind standardizarea în domeniul tehnologiilor informației și telecomunicațiilor.
(19) Prezenta directivă nu aduce atingere derogărilor prevăzute în legislațiile naționale, în aplicarea Convenției de la Berna, privind punctele care nu intră sub incidența prezentei directive.
(20) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în anexa I partea B,