Articolul text
Text integral
2009/C 296/02 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 152 alineatul (4) al doilea paragraf, având în vedere propunerea Comisiei, după consultarea Parlamentului European (1), având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2), întrucât: RECOMANDĂ STATELOR MEMBRE: INVITĂ COMISIA: Orientări privind protecția contra expunerii la fumul de tutun, astfel cum au fost adoptate în cadrul celei de-a doua conferințe a părților la Convenția-cadru a OMS pentru controlul tutunului SCOP, OBIECTIVE ȘI CONSIDERENTE PRINCIPALE Scopul orientărilor Obiectivele orientărilor Considerente subiacente DECLARAȚIE DE PRINCIPII ȘI DEFINIȚII RELEVANTE CARE SE AFLĂ LA BAZA PROTECȚIEI ÎMPOTRIVA EXPUNERII LA FUMUL DE TUTUN Principii Principiul 1 Principiul 2 Principiul 3 Principiul 4 Principiul 5 Principiul 6 Principiul 7 Definiții „Fumul de tutun secundar” sau „fumul de tutun din mediul ambiant” „Fumat” „Spații publice” „Închis” „Loc de muncă” „Mijloace de transport public” DOMENIUL DE APLICARE AL UNEI LEGISLAȚII EFICIENTE INFORMAREA, CONSULTAREA ȘI IMPLICAREA PUBLICULUI PENTRU A GARANTA SPRIJINUL ȘI PENTRU A FACILITA PUNEREA ÎN APLICARE APLICAREA LEGII Obligația de a respecta legea Sancțiuni Infrastructura pentru punerea în aplicare Strategii de punere în aplicare Mobilizarea și implicarea comunității MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA MĂSURILOR Procese Rezultate