Recitale
(1) În conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE, autoritățile naționale de reglementare (ANR-urile) contribuie la dezvoltarea pieței interne, printre altele, cooperând reciproc și cu Comisia într-un mod transparent pentru a asigura elaborarea unor practici de reglementare unitare. Totuși, în timpul evaluării a mai mult de 850 de proiecte de măsuri notificate în temeiul articolului 7 din Directiva 2002/21/CE, s-a observat că există în continuare incoerențe în reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor de voce.
(2) Deși în majoritatea statelor membre sunt prevăzute anumite forme de tarifare în funcție de costuri, predomină divergențele între măsurile de control al prețului. Varietății de instrumente pentru calcularea costurilor i se adaugă practicile diferite de implementare a acestora. Prin urmare, se măresc diferențele între tarifele de terminare a apelurilor aplicate la nivelul pieței de gros în Uniunea Europeană, ele putând fi numai parțial explicate de specificitățile naționale. Grupul european al autorităților de reglementare (ERG) instituit prin Decizia 2002/627/CE a Comisiei (2) a recunoscut acest fapt în poziția sa comună cu privire la simetria tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și la simetria tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele mobile. În mai multe cazuri, ANR-urile au autorizat aplicarea unor tarife mai ridicate de terminare a apelurilor de către operatorii mai mici ai rețelelor fixe sau mobile pe motiv că aceștia sunt noi intrați pe piață și nu au putut beneficia de economii de scară și/sau sunt supuși unor condiții diferite în ceea ce privește costurile. Aceste asimetrii sunt prezente atât înăuntrul frontierelor naționale, cât și între țări, deși numărul lor scade lent. ERG a recunoscut în poziția sa comună că tarifele de terminare a apelurilor trebuie, în principiu, să fie simetrice, asimetriile necesitând justificări adecvate.
(3) Divergențele semnificative la nivelul reglementării tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețelele fixe și în rețelele mobile creează distorsiuni grave ale concurenței. Situația de pe piața terminării apelurilor este aceea a unui acces bidirecțional în care se presupune că ambii operatori de interconectare beneficiază de acordul existent în acest sens, dar, deoarece acești operatori se află în același timp în concurență pentru abonați, ratele de terminare a apelurilor pot avea implicații strategice și concurențiale importante. Atunci când ratele de terminare a apelurilor sunt fixate la un nivel care depășește costurile eficiente, se creează transferuri substanțiale între piețele de telefonie fixă și mobilă și consumatori. În plus de aceasta, pe piețele în care operatorii dețin cote de piață asimetrice, se poate ajunge la plata unor sume importante de la micii concurenți spre concurenții mai mari. În plus, nivelul absolut al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile rămâne ridicat într-o serie de state membre în comparație cu tarifele practicate în alte țări din afara Uniunii Europene, precum și în comparație cu tarifele de terminare a apelurilor în rețelele fixe în general, ceea ce se traduce în continuare cu prețuri ridicate, deși în scădere, pentru consumatorii finali. Un tarif ridicat de terminare a apelurilor are tendința de a implica prețuri cu amănuntul ridicate pentru originarea apelurilor și o rată a utilizării proporțional mai scăzută, reducându-se astfel bunăstarea consumatorului.
(4) Lipsa armonizării, până în prezent, în ceea ce privește aplicarea principiilor contabilității costurilor la piața terminării apelurilor demonstrează necesitatea unei abordări comune care să ofere o securitate juridică mai ridicată și măsuri de stimulare adecvate pentru investitorii potențiali și să reducă povara legislativă suportată de operatorii care acționează în prezent în mai multe state membre. Obiectivul unui cadru legislativ coerent pentru piețele de terminare a apelurilor este clar, este recunoscut de ANR-uri și a fost menționat în mod repetat de către Comisie în cadrul evaluării propunerilor de măsuri în temeiul articolului 7 din Directiva 2002/21/CE.
(5) Anumite prevederi ale cadrului legislativ pentru rețelele și serviciile de comunicare electronică impun implementarea mecanismelor contabilității costurilor și a obligațiilor de control al prețurilor necesare și adecvate; este vorba mai ales de articolele 9, 11 și 13 coroborate cu considerentul 20 din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (3).
(6) Recomandarea 2005/698/CE a Comisiei din 19 septembrie 2005 privind separarea contabilă și contabilitatea costurilor în temeiul cadrului reglementar al comunicațiilor electronice (4) a prevăzut un cadru pentru o aplicare coerentă a prevederilor specifice referitoare la contabilitatea costurilor și separarea contabilă, în vederea ameliorării transparenței sistemului contabil de reglementare, a metodelor, precum și a procedurilor de audit și raportare spre beneficiul tuturor părților implicate.
(7) Serviciul furnizat la nivelul pieței de gros de terminare a apelurilor de voce este serviciul necesar pentru terminarea apelurilor la puncte fixe (în rețele fixe) sau la abonați (în rețele mobile). Sistemul de tarifare din UE se bazează pe principiul „Calling Party Network Pays” (adică rețeaua părții apelante plătește), ceea ce înseamnă că tariful de terminare este stabilit de rețeaua apelată și plătit de rețeaua apelantă. Acest serviciu nu îi este facturat apelatului și acesta nu are, în general, niciun motiv de a reacționa la prețul de terminare stabilit de furnizorul său de rețea. În acest context, tarifarea excesivă este preocuparea principală, în materie de concurență, a autorităților de reglementare. Prețurile ridicate de terminare a apelurilor sunt recuperate, în final, prin impunerea utilizatorilor finali a unor tarife mai ridicate pentru apeluri. Având în vedere situația de acces bidirecțional a piețelor de terminare a apelurilor, alte probleme potențiale de concurență includ subvenționarea încrucișată între operatori. Aceste probleme potențiale de concurență apar atât pe piața terminării apelurilor în rețele fixe, cât și pe cea în rețele mobile. Astfel, având în vedere capacitatea și motivația operatorilor de terminare a apelurilor de a ridica în mod substanțial prețurile peste costuri, tarifarea în funcție de costuri este considerată ca fiind cea mai potrivită măsură pentru a rezolva această problemă pe termen mediu. Considerentul 20 din Directiva 2002/19/CE menționează că metoda de recuperare a costurilor trebuie să fie adaptată situației. Având în vedere caracteristicile specifice ale piețelor de terminare a apelurilor și problemele asociate legate de concurență și de distribuție, Comisia a recunoscut de multă vreme că stabilirea unei abordări comune bazate pe un standard de cost eficient și pe aplicarea unor tarife simetrice de terminare a apelurilor ar promova eficiența și concurența sustenabilă și ar maximiza beneficiile consumatorilor din punct de vedere al prețului și al ofertelor de servicii.
(8) În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2002/21/CE, statele membre se asigură că, la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de directiva în cauză și de directivele specifice, în special cele menite să asigure o concurență efectivă, ANR-urile țin cât mai mult seama de faptul că este de dorit ca reglementările să fie neutre din punct de vedere tehnologic. Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2002/21/CE impune, de asemenea, ANR-urilor să promoveze concurența, printre altele, prin garantarea unui beneficiu maxim utilizatorilor în termeni de alegere, preț și calitate a serviciilor și asigurându-se că nu există nici un fel de denaturare sau restricție a concurenței. Pentru a realiza aceste obiective, precum și o aplicare consecventă în toate statele membre, tarifele de terminare reglementate trebuie reduse, cât mai repede, la nivelul costurilor unui operator eficient.
(9) Într-un mediu competitiv, operatorii ar concura pe baza costurilor curente și nu ar fi compensați pentru costurile suportate din cauza unor ineficiențe. Datele referitoare la costurile istorice trebuie, prin urmare, convertite în costuri curente pentru a reflecta costurile unui operator eficient care utilizează o tehnologie modernă.
(10) Operatorii compensați pentru costurile reale suportate pentru terminarea apelurilor au o motivație scăzută să amelioreze eficacitatea. Implementarea unui model bottom-up este coerentă cu conceptul dezvoltării unei rețele pentru un operator eficient, iar modelul economic/tehnic de rețea eficientă este construit cu ajutorul costurilor curente. Acesta reflectă mai degrabă cantitatea de echipamente necesară, și nu cantitatea efectiv furnizată, și ignoră costurile moștenite.
(11) Având in vedere faptul că un model bottom-up se bazează în cea mai mare parte pe date derivate – de exemplu costurile de rețea sunt calculate pe baza informațiilor de la vânzătorii de echipamente –, autoritățile de reglementare ar putea dori coroborarea rezultatelor unui model bottom-up cu rezultatele unui model top-down, pentru a produce rezultate cât mai fiabile posibil și pentru a evita discrepanțele prea mari între cheltuielile de exploatare, costul investițiilor și repartiția costurilor între un operator ipotetic și unul real. Pentru a identifica și ameliora eventualele deficiențe ale modelului bottom-up, cum ar fi asimetria informației, ANR trebuie să compare rezultatele abordării prin modelizarea bottom-up cu cele obținute printr-un model corespondent top-down care folosește date verificate.
(12) Modelul costului trebuie să se bazeze pe alegerea tehnologiile eficiente, disponibile pe durata prevăzută de model, în măsura în care acestea pot fi identificate. De aceea, un model bottom-up elaborat în prezent ar putea, în principiu, să plece de la ipoteza că rețelele de bază pentru rețelele fixe fac parte din următoarea generație de rețele (NGN). Modelul bottom-up pentru rețelele mobile ar trebui să plece de la ipoteza unei combinații între 2G și 3G pentru partea de acces a rețelei conform situației anticipate, în timp ce partea de bază a rețelei ar putea să se întemeieze pe NGN.
(13) Având în vedere caracteristicile particulare ale piețelor de terminare a apelurilor, costurile serviciilor de terminare a apelurilor trebuie să fie calculate pe baza unui model de costuri incrementale pe termen lung (LRIC). Într-un model LRIC, toate costurile sunt variabile și, deoarece se presupune că toate activele sunt înlocuite pe termen lung, fixarea cheltuielilor pe baza LRIC permite recuperarea eficientă a costurilor. Modelele LRIC includ numai acele costuri generate de furnizarea unei prestări suplimentare definite. O abordare a costurilor incrementale care atribuie numai costurile generate eficient, care nu ar fi suportate dacă serviciul inclus în prestarea suplimentară nu ar mai fi furnizat (adică costurile evitabile) promovează producția și consumul eficiente și minimizează denaturările potențiale ale concurenței. Cu cât ratele de terminare a apelurilor se îndepărtează mai mult de costurile incrementale, cu atât vor fi mai mari denaturările concurenței între piețele de telefonie fixă și mobilă și/sau între operatorii cu cote de piață asimetrice și fluxurile de trafic. De aceea este justificată aplicarea unei abordări LRIC pure, conform căreia prestarea suplimentară este serviciul de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros și care include numai costurile evitabile. O abordare LRIC ar permite și recuperarea tuturor costurilor fixe și variabile (din moment ce se consideră că pe termen lung costurile fixe vor deveni variabile), care se adaugă furnizării serviciului de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros, facilitând astfel recuperarea eficientă a costurilor.
(14) Costurile evitabile reprezintă diferența dintre costurile totale identificate pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii și costurile totale identificate pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii, cu excepția serviciului de terminare a apelurilor furnizat părților terțe la nivelul pieței de gros (adică costul separat al unui operator care nu oferă părților terțe serviciul de terminare). Pentru asigurarea unei atribuiri adecvate a costurilor, trebuie făcută distincția între cele legate de trafic – adică toate costurile fixe și variabile care cresc cu nivelul traficului – și cele nelegate de trafic – adică toate costurile care nu cresc atunci când crește traficul. Pentru identificarea costurilor evitabile care corespund serviciului de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros, costurile nelegate de trafic trebuie ignorate. Apoi, poate fi indicată atribuirea costurilor legate de trafic mai întâi altor servicii (cum ar fi originarea apelurilor, SMS, MMS, bandă largă, linii închiriate etc.), serviciul de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros fiind luat în considerare abia la sfârșit. Costurile atribuite serviciului de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros trebuie, astfel, să fie egale cu costurile suplimentare generate de furnizarea serviciului. Prin urmare, contabilizarea costurilor bazată pe abordarea LRIC pentru serviciile de terminare a apelurilor furnizate la nivelul pieței de gros a telefoniei fixe și mobile trebuie să permită numai recuperarea costurilor care ar putea fi evitate dacă un serviciu de terminare a apelurilor nu ar mai fi furnizat părților terțe la nivelul pieței de gros.
(15) Se poate observa că terminarea apelurilor este un serviciu care generează beneficii atât pentru partea apelantă, cât și pentru partea apelată (dacă apelatul nu ar realiza un beneficiu, el nu ar accepta apelul), ceea ce sugerează că ambele părți contribuie la generarea costurilor. Utilizarea principiului ocazionării costurilor pentru stabilirea prețurilor în funcție de costuri ar sugera că acestea din urmă trebuie suportate de cel care le-a generat. Având în vedere caracterul bilateral al piețelor de terminare a apelurilor cu costuri generate de două părți, nu toate costurile aferente trebuie recuperate prin tarifele reglementate de terminare a apelurilor, la nivelul pieței de gros. În sensul prezentei recomandări, însă, se pot recupera prin tarifele la nivelul pieței de gros toate costurile evitabile ale serviciului de terminare a apelurilor furnizat pe piața de gros, adică toate costurile care cresc odată cu creșterea traficului de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros.
(16) La stabilirea tarifelor de terminare a apelurilor, orice deviație de la nivelul unic al costului eficient trebuie justificată de diferențe obiective de cost care nu pot fi controlate de operator. În cazul rețelelor fixe nu a fost identificată nicio astfel de diferență obiectivă de cost care să fie în afara controlului operatorului. În cazul rețelelor mobile, o repartiție inegală a frecvențelor poate fi considerată un factor exogen care generează diferențe ale costurilor unitare între operatorii de telefonie mobilă. Diferențe exogene de cost pot apărea atunci când repartizarea frecvențelor nu s-a realizat cu ajutorul unor mecanisme bazate pe principiile pieței, ci pe baza unui proces secvențial de acordare a licențelor. Atunci când repartizarea frecvențelor se realizează cu ajutorul unui mecanism bazat pe principiile pieței cum ar fi licitația sau atunci când există o piață secundară, diferențele de cost datorate frecvențelor sunt generate într-un mod mai intrinsec și este posibilă reducerea lor semnificativă sau eliminarea lor.
(17) Noii intrați pe piețele de telefonie mobilă riscă să aibă și costuri unitare mai ridicate pentru o perioadă de tranziție, până când ating nivelul minim de eficiență. În astfel de situații, după ce au identificat existența unor obstacole pentru intrarea și dezvoltarea pe piața cu amănuntul, ANR-urile le pot permite acestora să își recupereze costurile incrementale mai ridicate față de cele ale operatorului modelizat, în decursul unei perioade de tranziție de până la patru ani de la intrarea pe piață. Este rezonabil să se prevadă o perioadă de patru ani pentru eliminarea treptată a asimetriilor, în baza poziției comune a ERG și potrivit estimării conform căreia pe piața telefoniei mobile ar fi necesari trei-patru ani după intrarea pe piață pentru a se ajunge la o cotă de piață între 15 și 20 % care să se apropie, astfel, de nivelul minim de eficiență. Aceasta diferă de situația noilor intrați pe piețele de telefonie fixă, care au posibilitatea de a obține costuri unitare scăzute concentrându-și rețelele asupra unor legături cu o densitate ridicată în anumite zone geografice și/sau prin închirierea de inputuri pertinente în rețea de la operatorii istorici.
(18) Abordarea preferată este o metodă de amortizare care să reflecte valoarea economică a unui activ. Totuși, dacă nu este posibilă elaborarea unui model fiabil de amortizare economică, alte abordări sunt posibile, inclusiv metoda de amortizare liniară, anuitățile sau anuitățile variabile. Criteriul pentru a alege între abordările alternative este cât de mult se apropie acestea de evaluarea economică a amortizării. Astfel, dacă nu este posibilă elaborarea unui model fiabil de amortizare economică, profilul amortizării fiecărui activ principal al modelului bottom-up trebuie examinat separat și trebuie aleasă abordarea care generează un profil de amortizare similar cu cel al amortizării economice.
(19) În ceea ce privește nivelul de eficiență, piețelor de telefonie fixă și mobilă li se aplică considerente diferite. Nivelul minim de eficiență poate fi atins la niveluri diferite în sectorul telefoniei fixe și în cel al telefoniei mobile, aceasta depinzând de diversele cadre reglementare și comerciale care li se aplică fiecăruia.
(20) Atunci când reglementează tarifele de terminare la nivelul pieței de gros, ANR-urile nu trebuie să împiedice operatorii să adopte acorduri alternative pentru schimbarea traficului de terminare pe viitor, în măsura în care aceste acorduri sunt coerente cu principiile pieței concurențiale.
(21) O perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2012 este considerată ca suficient de lungă pentru a permite, pe de o parte, ANR-urilor să implementeze modelul costului și, pe de altă parte, operatorilor să-și adapteze planul de afaceri în consecință, răspunzând în același timp nevoii urgente de a garanta consumatorilor un beneficiu maxim în termen de tarife eficiente de terminare bazate pe costuri.
(22) Pentru ANR-urile cu resurse limitate, ar putea fi necesară, în mod excepțional, o perioadă suplimentară de tranziție pentru pregătirea modelului recomandat al costului. În astfel de circumstanțe, dacă o ANR poate demonstra că o metodă (de exemplu analiza comparativă) diferită de modelul bottom-up LRIC bazat pe costurile curente duce la rezultate coerente cu această recomandare și compatibile, din punct de vedere al eficienței, cu rezultatele generate de o piață competitivă, ea ar putea lua în calcul stabilirea unor prețuri provizorii pe baza acestei metode alternative până la 1 iulie 2014. ANR-urile care dispun de resurse limitate și pentru care ar fi cu adevărat disproporționată aplicarea metodei recomandate pentru calcularea costului după această dată pot continua să aplice o metodă alternativă până la revizuirea prezentei recomandări, cu excepția cazului în care organismul instituit pentru cooperarea dintre ANR-uri și Comisie, inclusiv grupurile de lucru aferente, furnizează sprijin practic și orientări suficiente pentru a compensa limitarea respectivă a resurselor și, în particular, costul implementării metodei recomandate. Rezultatele generate prin metode alternative nu trebuie să depășească media tarifelor de terminare a apelurilor stabilite de acele ANR-uri care implementează metoda recomandată pentru calcularea costului.
(23) Prezenta recomandare a făcut obiectul unei proceduri de consultare publică,