Începe proba gratuită

Decizie 2009/890 · CELEX 32009D0890

2009/890/CE: Decizia Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind acordarea de asistență macrofinanciară Armeniei

Data act
30.11.2009
Intrare in vigoare
30.11.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_320_R_0003_01
Status
In vigoare
ajutor al UE ajutor financiar Armenia macroeconomie politică europeană de vecinătate relansare economică stabilizare economică

Recitale

(1) Relațiile dintre Armenia și Uniunea Europeană (UE) se dezvoltă în cadrul politicii europene de vecinătate. UE și Armenia au convenit la 14 noiembrie 2006 un plan de acțiune în cadrul politicii europene de vecinătate care a identificat prioritățile pe termen mediu ale relațiilor dintre UE și Armenia și politicile asociate care se așteaptă să conducă la o mai mare integrare economică. Cadrul relațiilor Uniunea Europeană – Armenia este consolidat de Parteneriatul estic recent lansat.

(2) Economia armeană a fost afectată din ce în ce mai grav de criza financiară internațională începând cu a doua jumătate a anului 2008, înregistrându-se scăderea producției, declinul veniturilor fiscale și creșterea nevoilor de finanțare externă.

(3) Redresarea și ajustarea economică a Armeniei sunt sprijinite de asistența financiară din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). În martie 2009, autoritățile armene au convenit cu FMI un nou acord stand-by în valoare de 540 milioane USD pentru a ajuta economia armeană să realizeze adaptarea necesară la criza economică.

(4) În urma deteriorării suplimentare a situației economice și a unei revizuiri necesare a ipotezelor economice aflate la baza programului, precum și a nevoilor de finanțare externă mai mari, s-a ajuns la un acord între Armenia și FMI privind majorarea resurselor FMI cu 250 milioane USD, aprobat la 22 iunie 2009 de către Consiliul director al FMI.

(5) Comunitatea intenționează să pună la dispoziție în 2009 și 2010 subvenții pentru sprijin bugetar, în temeiul Instrumentului european de vecinătate și parteneriat (IEVP), însumând 32 milioane EUR.

(6) Armenia a solicitat asistență macrofinanciară suplimentară din partea Comunității având în vedere înrăutățirea situației și a perspectivelor economice.

(7) Având în vedere faptul că un deficit rezidual de finanțare persistă în balanța de plăți din 2010, asistența macrofinanciară este considerată un răspuns corespunzător la solicitarea Armeniei, în contextul actual excepțional, de sprijinire a stabilizării economice, împreună cu actualul program FMI. De asemenea, se așteaptă că prezenta asistență financiară să contribuie la scăderea nevoilor de finanțare bugetară.

(8) Pentru a asigura protecția eficientă a intereselor financiare ale Comunității în contextul prezentei asistențe financiare, este necesar să se prevadă adoptarea, de către Armenia, a unor măsuri corespunzătoare pentru prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a altor nereguli legate de această asistență, precum și existența unor controale efectuate de Comisie și a unor audituri efectuate de Curtea de Conturi Europeană.

(9) Punerea la dispoziție a asistenței financiare comunitare nu aduce atingere atribuțiilor autorității bugetare.

(10) Asistența trebuie gestionată de către Comisie, în consultare cu Comitetul economic și financiar.

(11) Tratatul nu prevede, pentru adoptarea prezentei decizii, alte competențe decât cele prevăzute la articolul 308,

Articolul 1

(1) Comunitatea pune la dispoziția Armeniei asistență macrofinanciară sub forma unei facilități de împrumut și a unei subvenții în vederea sprijinirii stabilizării economice a Armeniei și a scăderii nevoilor bugetare și ale balanței de plăți ale acesteia, identificate în actualul program al FMI. (2) Componenta de împrumut a acestei asistențe se ridică la o sumă maximă a principalului de 65 milioane EUR cu o scadență maximă de 15 ani. În acest sens, Comisia este autorizată să împrumute resursele necesare în numele Comunității. (3) Componenta de subvenție a prezentei asistențe se ridică la maximum 35 milioane EUR. (4) Punerea la dispoziție a asistenței financiare comunitare este gestionată de Comisie, în strânsă cooperare cu Comitetul economic și financiar, în conformitate cu acordurile sau înțelegerile convenite între FMI și Armenia. (5) Asistența financiară comunitară este pusă la dispoziție pe o perioadă de doi ani începând din prima zi după intrarea în vigoare a memorandumului de înțelegere menționat la articolul 2 alineatul (1). Totuși, dacă circumstanțele o impun, Comisia, după consultarea Comitetului economic și financiar, poate decide prelungirea perioadei de disponibilitate cu cel mult un an.

Articolul 2

(1) Comisia stabilește cu autoritățile armene, după consultarea Comitetului economic și financiar, condițiile de politică economică ce însoțesc asistența macrofinanciară comunitară, care vor fi consemnate în memorandumul de înțelegere, în acordul de subvenționare și în acordul de împrumut. Condițiile vor fi conforme cu acordurile sau înțelegerile încheiate între FMI și Armenia. Condițiile financiare detaliate ale asistenței sunt stabilite în acordul de subvenționare și în acordul de împrumut care vor fi încheiate de Comisie și autoritățile armene. (2) În timpul punerii în aplicare a asistenței financiare comunitare, Comisia monitorizează rigurozitatea măsurilor financiare, a procedurilor administrative și a mecanismelor de control intern și extern ale Armeniei care sunt relevante pentru această asistență. (3) Comisia verifică la intervale regulate conformitatea politicilor economice ale Armeniei cu obiectivele asistenței comunitare și îndeplinirea satisfăcătoare a condițiilor de politică economică asupra cărora s-a convenit. În cadrul acestor verificări, Comisia va acționa în strânsă coordonare cu FMI și cu Banca Mondială, precum și cu Comitetul economic și financiar, atunci când este cazul.

Articolul 3

(1) Asistența financiară comunitară este pusă la dispoziția Armeniei, de Comisie, în două tranșe, sub rezerva condițiilor prevăzute la alineatul (2). Mărimea tranșelor va fi stabilită în memorandumul de înțelegere. (2) Comisia decide punerea la dispoziție a tranșelor sub rezerva aplicării satisfăcătoare a condițiilor de politică economică asupra cărora s-a convenit în memorandumul de înțelegere și în conformitate cu termenii asistenței conveniți în acordul de subvenționare și în acordul de împrumut. Plata celei de-a doua tranșe nu are loc mai devreme de trei luni de la punerea la dispoziție a primei tranșe. (3) Fondurile comunitare se plătesc Băncii Centrale a Armeniei. Sub rezerva dispozițiilor convenite în memorandumul de înțelegere, inclusiv confirmarea nevoilor reziduale de finanțare bugetară, contravaloarea acestora în moneda locală poate fi transferată Trezoreriei Armeniei în calitate de beneficiar final.

Articolul 4

(1) Operațiunile de contractare și de acordare a împrumutului se efectuează în euro, utilizând aceeași dată a valutei și nu implică, pentru Comunitate, transformarea scadenței și nici asumarea vreunui risc legat de cursul de schimb sau de rata dobânzii sau a vreunui altfel de risc comercial. (2) Comisia ia măsurile necesare, dacă Armenia solicită acest lucru, pentru a asigura includerea în termenii și condițiile împrumutului a unei clauze de rambursare anticipată și a faptului că această clauză poate fi exercitată. (3) La cererea Armeniei și dacă circumstanțele permit o îmbunătățire a ratei dobânzii la împrumut, Comisia poate refinanța în întregime sau parțial împrumuturile inițiale pe care le-a contractat sau poate restructura condițiile financiare aferente. Operațiunile de refinanțare sau restructurare se efectuează în conformitate cu condițiile stabilite la alineatul (1) și nu au ca efect prelungirea scadenței medii a împrumuturilor în cauză sau majorarea sumei scadente la momentul refinanțării sau restructurării. (4) Toate costurile suportate de Comunitate în legătură cu operațiunile de contractare și de acordare a împrumutului prevăzute în prezenta decizie sunt imputabile Armeniei. (5) Comitetul economic și financiar este informat cu privire la derularea operațiunilor menționate la alineatele (2) și (3).

Articolul 5

Asistența financiară comunitară este pusă în aplicare în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1) și normele de aplicare a acestuia (2). În special, memorandumul de înțelegere și acordul de subvenționare/acordul de împrumut care vor fi încheiate cu autoritățile armene prevăd adoptarea, de către Armenia, a unor măsuri corespunzătoare în legătură cu prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a altor nereguli care afectează asistența. Acestea prevăd, de asemenea, existența unor controale ale Comisiei, inclusiv ale Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), cu dreptul de a efectua verificări și inspecții la fața locului, și a unor audituri ale Curții de Conturi Europene, efectuate de asemenea, dacă este cazul, la fața locului.

Articolul 6

Până la data de 31 august a fiecărui an, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport, incluzând o evaluare a punerii în aplicare a prezentei decizii în anul anterior. Raportul indică legătura dintre condițiile de politică stabilite în memorandumul de înțelegere în temeiul articolului 2 alineatul (1), performanțele economice și fiscale curente ale Armeniei și decizia Comisiei de a pune la dispoziție tranșa de asistență.

Articolul 7

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.