Recitale
(1) La 2 iunie 2008, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 1816 (2008) care solicită tuturor statelor să coopereze în vederea determinării jurisdicției, precum și a cercetării și urmăririi penale a persoanelor cărora le revine răspunderea pentru săvârșirea unor acte de piraterie și de jaf armat în largul coastelor Somaliei. Dispozițiile respective se regăsesc, de asemenea, în Rezoluția 1846 (2008) a CSONU, adoptată la 2 decembrie 2008.
(2) La 10 noiembrie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/851/PESC privind operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (1) (operația „Atalanta”).
(3) Articolul 12 din Acțiunea comună 2008/851/PESC prevede că persoanele care au săvârșit sau sunt suspectate de a fi săvârșit acte de piraterie sau de jaf armat în apele teritoriale ale Somaliei, arestate și reținute în vederea urmăririi penale, precum și bunurile care au servit la săvârșirea acestor acte pot fi transferate unui stat terț care dorește să își exercite competențele jurisdicționale asupra persoanelor sau bunurilor menționate, cu condiția să fi fost stabilite cu respectivul stat terț condițiile acestui transfer într-un mod conform cu dreptul internațional aplicabil, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului, în vederea garantării în special a faptului că nicio persoană nu va fi supusă pedepsei cu moartea, torturii sau oricărui alt tratament inuman, degradant sau care denotă cruzime.
(4) În conformitate cu articolul 24 din tratat, Președinția, asistată de Secretarul General/Înaltul Reprezentant (SG/ÎR), a negociat un schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Guvernul Seychelles privind condițiile și modalitățile transferului persoanelor suspectate de piraterie și de jaf armat de la EUNAVFOR către Republica Seychelles, precum și privind tratamentul acestora ulterior unui astfel de transfer.
(5) Schimbul de scrisori ar trebui semnat și aplicat cu titlu provizoriu, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară,