Articolul 1
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Laboratoire d’Études et de Recherches sur la Qualité des Aliments et sur les Procédés Agroalimentaires (LERQAP) din cadrul Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Maisons-Alfort, Franța, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea laptelui și a produselor lactate. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 302 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 23 000 EUR.
Articolul 2
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieu (RIVM), Bilthoven, Țările de Jos, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea zoonozelor (salmonella). Ajutorul financiar respectiv nu depășește 354 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 30 000 EUR.
Articolul 3
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Laboratorio de Biotoxinas Marinas, Agencia Española de Seguridad Alimentaria (Ministerio de Sanidad y Consumo), Vigo, Spania, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește controlul biotoxinelor marine. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 260 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 4
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului din cadrul Centre for Environment, Fisheries and Aquaculture Science, Weymouth, Regatul Unit, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește controlul contaminărilor bacteriologice și virale ale moluștelor bivalve. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 265 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 35 000 EUR.
Articolul 5
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Laboratoire d’Études et de Recherches sur la Qualité des Aliments et sur les Procédés Agroalimentaires (LERQAP) din cadrul Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Maisons-Alfort, Franța, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea referitoare la Listeria monocytogenes. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 309 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 22 500 EUR.
Articolul 6
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Laboratoire d’Études et de Recherches sur la Qualité des Aliments et sur les Procédés Agroalimentaires (LERQAP) din cadrul Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Maisons-Alfort, Franța, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea stafilococilor coagulazo-pozitivi, inclusiv Staphylococcus aureus. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 291 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 22 500 EUR.
Articolul 7
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Istituto Superiore di Sanità (ISS), Roma, Italia, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea referitoare la Escherichia coli, inclusiv E. coli verotoxinogenă (VTEC). Ajutorul financiar respectiv nu depășește 250 381 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 20 000 EUR.
Articolul 8
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Statens Veterinärmedicinska Anstalt (SVA), Uppsala, Suedia, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește monitorizarea Campylobacter. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 275 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 30 000 EUR.
Articolul 9
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Istituto Superiore di Sanità (ISS), Roma, Italia, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea paraziților (în special Trichinella, Echinococcus și Anisakis). Ajutorul financiar respectiv nu depășește 312 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 30 000 EUR.
Articolul 10
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Fødevareinstituttet, Danmarks Tekniske Universitet (DTU), Copenhaga, Danemarca, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește monitorizarea rezistenței antimicrobiene. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 370 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 27 000 EUR.
Articolul 11
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Centre Wallon de Recherches agronomiques (CRA-W), Gembloux, Belgia, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea proteinelor animale în hrana pentru animale. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 525 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 30 000 EUR.
Articolul 12
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieuhygiëne (RIVM), Bilthoven, Țările de Jos, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește reziduurile anumitor substanțe enumerate în anexa I la Directiva 96/23/CE a Consiliului (6) și menționate în anexa VII secțiunea I punctul 12 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 450 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 13
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Laboratoire d’Études et de Recherches sur les Médicaments Vétérinaires et les Désinfectants din cadrul L’Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments, Fougères, Franța, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește reziduurile anumitor substanțe enumerate în anexa I la Directiva 96/23/CE și menționate în anexa VII secțiunea I punctul 12 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 450 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 14
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Bundesamt für Verbraucherschutz und Lebensmittelsicherheit (BVL), Berlin, Germania, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește reziduurile anumitor substanțe enumerate în anexa I la Directiva 96/23/CE și menționate în anexa VII secțiunea I punctul 12 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 450 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 15
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Istituto Superiore di Sanità, Roma, Italia, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește reziduurile anumitor substanțe enumerate în anexa I la Directiva 96/23/CE și menționate în anexa VII secțiunea I punctul 12 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 275 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 16
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA) Freiburg, Germania, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide din produsele alimentare de origine animală și din produsele cu un conținut ridicat de substanță grasă. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 198 900 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 17
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Fødevareinstituttet, Danmarks Tekniske Universitet (DTU), Copenhaga, Danemarca, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide din cereale și hrana pentru animale. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 198 900 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 25 000 EUR.
Articolul 18
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Laboratorio Agrario de la Generalitat Valenciana (LAGV)/Grupo de Residuos de Plaguicidas de la Universidad de Almería (PRRG), Spania, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide din fructe și legume, inclusiv din produsele cu un conținut ridicat de apă și acid. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 445 840 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 45 000 EUR. Prin derogare de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1754/2006, laboratorul menționat la alineatul (1) are dreptul să solicite asistență financiară pentru un număr maxim de 50 de participanți la unul dintre seminarele sale menționate la alineatul (2) din prezentul articol, întrucât acesta va organiza un seminar comun.
Articolul 19
Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA) Stuttgart, Germania, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide prin metode monoreziduale.
Ajutorul financiar respectiv nu depășește 352 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
Articolul 20
(1) Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA) Freiburg, Germania, pentru a exercita funcțiile și a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în ceea ce privește analiza și testarea dioxinelor și a PCB din hrana pentru animale și din alimente. Ajutorul financiar respectiv nu depășește 432 000 EUR pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010.
(2) În plus față de suma maximă prevăzută la alineatul (1), Comunitatea acordă ajutor financiar laboratorului menționat la alineatul (1) pentru organizarea de seminare. Ajutorul respectiv nu depășește 55 410 EUR.
Articolul 21
Contribuția financiară comunitară prevăzută la articolele 1-21 reprezintă 100 % din costurile eligibile definite în Regulamentul (CE) nr. 1754/2006.
Articolul 22
Prezenta decizie se adresează:
— în ceea ce privește laptele și produsele lactate: Laboratoire d’Études et de Recherches sur la Qualité des Aliments et sur les Procédés Agroalimentaires (LERQAP) din cadrul Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), 23 avenue du Général de Gaulle, 94700 Maisons-Alfort, Franța;
— în ceea ce privește analiza și testarea zoonozelor (salmonela): Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieu (RIVM), Postbus 1, Anthony van Leeuwenhoeklaan 9, 3720 BA Bilthoven, Țările de Jos;
— în special în ceea ce privește controlul biotoxinelor marine: Laboratorio de Biotoxinas Marinas, Agencia Española de Seguridad Alimentaria (Ministerio de Sanidad y Consumo), Estacion Maritima, s/n, 36200 Vigo, Spania;
— în ceea ce privește controlul contaminărilor bacteriologice și virale ale moluștelor bivalve: Laboratory of the Centre for Environment, Fisheries and Aquaculture Science (CEFAS), Weymouth laboratory, Barrack Road, The Nothe, Weymouth, Dorset, DT4 8UB, Regatul Unit;
— în ceea ce privește Listeria monocytogenes: Laboratoire d’Études et de Recherches sur la Qualité des Aliments et sur les Procédés Agroalimentaires (LERQAP) din cadrul Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), 23 avenue du Général de Gaulle, 94700 Maisons-Alfort, Franța;
— în ceea ce privește stafilococii coagulazo-pozitivi, inclusiv Staphylococcus aureus: Laboratoire d’Études et de Recherches sur la Qualité des Aliments et sur les Procédés Agroalimentaires (LERQAP) din cadrul Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), 23 avenue du Général de Gaulle, 94700 Maisons-Alfort, Franța;
— în ceea ce privește Escherichia coli, inclusiv E. coli verotoxinogenă (VTEC): Istituto Superiore di Sanità (ISS), Viale Regina Elena 299, 00161 Roma, Italia;
— în ceea ce privește Campylobacter: Statens Veterinärmedicinska Anstalt (SVA), Ulls väg 2 B, 751 89 Uppsala, Suedia;
— în ceea ce privește paraziții (în special Trichinella, Echinococcus și Anisakis): Istituto Superiore di Sanità (ISS), Viale Regina Elena 299, 00161 Roma, Italia;
— în ceea ce privește rezistența antimicrobiană: Fødevareinstituttet, Danmarks Tekniske Universitet (DTU), Bülowsvej 27, 1790 Copenhagen V, Danemarca;
— în ceea ce privește proteinele în hrana pentru animale: Centre Wallon de Recherches agronomiques (CRA-W), Chaussée de Namur 24, 5030 Gembloux, Belgia;
— în ceea ce privește reziduurile: Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieu (RIVM), Postbus 1, Anthony van Leeuwenhoeklaan 9, 3720 BA Bilthoven, Țările de Jos;
— în ceea ce privește reziduurile: Laboratoire d’Études et de Recherches sur les Médicaments Vétérinaires et les Désinfectants de L’Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Site de Fougères, BP 90203, 35302 Fougères, Franța;
— în ceea ce privește reziduurile: Bundesamt für Verbraucherschutz und Lebensmittelsicherheit, Postfach 100214, Mauerstrasse 39-42, 10562 Berlin, Germania;
— în ceea ce privește reziduurile: Istituto Superiore di Sanità (ISS), Viale Regina Elena 299, 00161 Roma, Italia;
— în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide din produsele alimentare de origine animală: Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA), Postfach 100462, Bissierstrasse 5, 79114 Freiburg, Germania;
— în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide din cereale: Fødevareinstituttet, Danmarks Tekniske Universitet (DTU), Department of Food Chemistry, Moerkhoej Bygade 19, 2860 Soeborg, Danemarca;
— în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide din fructe și legume: Laboratorio Agrario de la Generalitat Valenciana (LAGV)/Grupo de Residuos de Plaguicidas de la Universidad de Almería (PRRG), Ctra. Sacramento s/n, La Canada de San Urbano, 04120 Almeria, Spania;
— în ceea ce privește analiza și testarea reziduurilor de pesticide prin metode monoreziduale: Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA), Postfach 1206, Schaflandstrasse 3/2, 70736 Stuttgart, Germania;
— în ceea ce privește analiza și testarea dioxinelor și a PCB din hrana pentru animale și din alimente: Chemisches und Veterinäruntersuchungsamt (CVUA), Postfach 100462, Bissierstrasse 5, 79114 Freiburg, Germania.