Începe proba gratuită

Decizie 2009/857 · CELEX 32009D0857

2009/857/CE: Decizia Consiliului din 13 decembrie 2007 referitoare la punerea în aplicare a articolului 9 C alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și a articolului 205 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017 , pe de o parte, și începând cu 1 aprilie 2017 , pe de altă parte

Data act
13.12.2007
Intrare in vigoare
01.12.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_314_R_0073_01
Status
In vigoare
Consiliul Uniunii Europene funcționare instituțională luarea deciziilor Uniunea Europeană

Recitale

(1) Este oportună adoptarea unor dispoziții care să permită o tranziție fără dificultăți de la sistemul de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului cu majoritate calificată – astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, care continuă să se aplice până la 31 octombrie 2014 – la sistemul de vot prevăzut la articolul 9 C alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 205 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care se aplică de la 1 noiembrie 2014, inclusiv, pentru o perioadă de tranziție, până la 31 martie 2017, a unor dispoziții specifice prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din protocolul menționat.

(2) Se reamintește faptul că depunerea tuturor eforturilor pentru consolidarea legitimității democratice a actelor adoptate cu majoritate calificată constituie o practică a Consiliului,

Articolul 1

SECȚIUNEA 1 DISPOZIȚIILE APLICABILE ÎNTRE 1 NOIEMBRIE 2014 ȘI 31 MARTIE 2017

Între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017, în cazul în care membrii Consiliului reprezentând: (a) cel puțin trei pătrimi din populație; sau (b) cel puțin trei pătrimi din numărul statelor membre, necesare pentru a constitui o minoritate de blocare rezultând din aplicarea articolului 9 C alineatul (4) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană sau a articolului 205 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, își exprimă opoziția față de adoptarea unui act de către Consiliu cu majoritate calificată, Consiliul deliberează asupra chestiunii în cauză.

Articolul 2

SECȚIUNEA 1 DISPOZIȚIILE APLICABILE ÎNTRE 1 NOIEMBRIE 2014 ȘI 31 MARTIE 2017

În cursul acestor deliberări, Consiliul depune toate eforturile pentru a ajunge, într-un termen rezonabil și fără a aduce atingere termenelor obligatorii stabilite de dreptul Uniunii, la o soluție satisfăcătoare, care să răspundă preocupării exprimate de membrii Consiliului menționați la articolul 1.

Articolul 3

SECȚIUNEA 1 DISPOZIȚIILE APLICABILE ÎNTRE 1 NOIEMBRIE 2014 ȘI 31 MARTIE 2017

În acest scop, președintele Consiliului, asistat de Comisie și în conformitate cu regulamentul de procedură al Consiliului, întreprinde toate inițiativele necesare pentru a facilita un acord pe baze mai largi în cadrul Consiliului. Membrii Consiliului își dau concursul în acest sens.

Articolul 4

SECȚIUNEA 2 DISPOZIȚIILE APLICABILE ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2017

Începând cu 1 aprilie 2017, în cazul în care membrii Consiliului reprezentând: (a) cel puțin 55 % din populație; sau (b) cel puțin 55 % din numărul statelor membre, necesare pentru a constitui o minoritate de blocare rezultând din aplicarea articolului 9 C alineatul (4) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană sau a articolului 205 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, își exprimă opoziția față de adoptarea unui act de către Consiliu cu majoritate calificată, Consiliul deliberează asupra chestiunii în cauză.

Articolul 5

SECȚIUNEA 2 DISPOZIȚIILE APLICABILE ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2017

În cursul acestor deliberări, Consiliul depune toate eforturile pentru a ajunge, într-un termen rezonabil și fără a aduce atingere termenelor obligatorii stabilite de dreptul Uniunii, la o soluție satisfăcătoare, care să răspundă preocupării exprimate de membrii Consiliului menționați la articolul 4.

Articolul 6

SECȚIUNEA 2 DISPOZIȚIILE APLICABILE ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2017

În acest scop, președintele Consiliului, asistat de Comisie și în conformitate cu regulamentul de procedură al Consiliului, întreprinde toate inițiativele necesare pentru a facilita un acord pe baze mai largi în cadrul Consiliului. Membrii Consiliului își dau concursul în acest sens.

Articolul 7

SECȚIUNEA 3 INTRAREA ÎN VIGOARE

Prezenta decizie intră în vigoare la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.