Recitale
(1) Obligația de asistență reciprocă și de cooperare eficientă impusă statelor membre prin articolele 28-36 din Directiva 2006/123/CE presupune schimbul de informații între autoritățile competente ale statelor membre. În vederea unei bune funcționări, cooperarea între statele membre trebuie să fie sprijinită de mijloace tehnice care să permită o comunicare rapidă și directă între autoritățile competente ale acestora. În acest sens, articolul 34 alineatul (1) din Directiva 2006/123/CE prevede instituirea unui sistem electronic pentru schimbul de informații între statele membre de către Comisie, în cooperare cu statele membre, luând în considerare sistemele de informații existente.
(2) Sistemul de informare al pieței interne („IMI”), stabilit în temeiul Deciziei 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind furnizarea interoperabilă de servicii paneuropene de guvernare electronică administrațiilor publice, întreprinderilor și cetățenilor (IDABC) (2), este un instrument electronic destinat sprijinirii unui număr de acte legislative în domeniul pieței interne care impun un schimb de informații între administrațiile statelor membre. Întrucât IMI permite un schimb de informații structurat și sigur între autoritățile competente prin mijloace electronice și întrucât ajută autoritățile competente să identifice cu ușurință interlocutorul relevant dintr-un alt stat membru și să comunice cu acesta într-un mod eficient și rapid, se impune utilizarea IMI pentru schimbul de informații în sensul Directivei 2006/123/CE.
(3) Pentru a permite autorităților competente din statele membre să realizeze schimburi de informații prin mijloace electronice într-un mod eficient, este necesară stabilirea unor modalități practice pentru astfel de schimburi prin IMI.
(4) În afara unor cereri de informare și de efectuare a unor verificări, inspecții și investigații, precum și răspunsuri la acestea, Directiva 2006/123/CE mai prevede două mecanisme specifice privind schimbul de informații: schimbul de informații privind acte și împrejurări grave și precise referitoare la o activitate de servicii care ar putea cauza un prejudiciu grav sănătății sau siguranței persoanelor sau mediului („alerte”) în temeiul articolului 29 alineatul (3) și al articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2006/123/CE și schimbul de informații privind măsurile excepționale referitoare la siguranța serviciilor („derogări în cazuri individuale”) în temeiul articolelor 18 și 35 din Directiva 2006/123/CE.
(5) Deoarece alertele se referă la amenințări serioase pentru sănătatea sau siguranța persoanelor sau a mediului, este esențială cooperarea strânsă între autoritățile competente din diferite state membre pentru a pune capăt amenințării în cauză și pentru a informa în mod corespunzător respectivele autorități cu privire la măsurile luate de alte autorități, precum și cu privire la eliminarea sau persistența amenințării. În vederea asigurării unui control eficient de către autoritățile competente al prestatorilor și al serviciilor pe care aceștia le prestează, precum și a unei protecții adecvate a datelor cu caracter personal din alerte, este necesară prevederea închiderii unei alerte care a fost deschisă de către un stat membru în conformitate cu Directiva 2006/123/CE, în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 29 alineatul (3) și la articolul 32 alineatul (1). Statele membre ar trebui să poată aduce obiecții unei propuneri de închidere a unei alerte în cazul în care amenințarea unui prejudiciu grav asupra sănătății sau siguranței persoanelor sau a mediului persistă.
(6) În temeiul articolului 43 din Directiva 2006/123/CE, implementarea și aplicarea directivei menționate și, în special, dispozițiile cu privire la control trebuie să fie conforme cu normele privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (3) și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (4). Prin urmare, schimbul de informații prin mijloace electronice între statele membre ar trebui realizat în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal din Directivele 95/46/CE și 2002/58/CE. Prelucrarea informațiilor de către Comisie se realizează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (5).
(7) În vederea asigurării unui nivel înalt de protecție a datelor cu caracter personal în ceea ce privește funcționarea IMI, Comisia a adoptat Decizia 2008/49/CE din 12 decembrie 2007 privind punerea în aplicare a Sistemului de informare al pieței interne (IMI) în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal (6) și Recomandarea 2009/329/CE din 26 martie 2009 privind orientările referitoare la protecția datelor cu caracter personal pentru Sistemul de informare al pieței interne (IMI) (7).
(8) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 40 din Directiva 2006/123/CE,