Recitale
(1) Articolul 22 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 prevede interzicerea utilizării, pentru alimentația animalelor, a proteinelor animale prelucrate provenite din animale din aceeași specie. După consultarea comitetului științific competent, s-a decis că pentru animalele cu blană se pot acorda derogări de la această interdicție.
(2) Decizia 2003/324/CE a Comisiei din 12 mai 2003 cu privire la o derogare de la interdicția de recirculare în lanțul alimentar animal din cadrul aceleiași specii a anumitor animale cu blană în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (2) precizează statele membre care sunt autorizate să facă uz de respectiva derogare, speciile care pot fi alimentate cu proteine animale prelucrate provenite din animale din cadrul aceleiași specii, precum și condițiile în care alimentația poate avea loc.
(3) Letonia a înaintat o cerere de derogare, pentru animale cu blană, de la interdicția de recirculare în lanțul alimentar animal din cadrul aceleiași specii și a furnizat informații satisfăcătoare cu privire la măsurile necesare pentru a se asigura controlul riscurilor pentru sănătatea publică și animală.
(4) Prin urmare, Decizia 2003/324/CE este necesar să fie modificată în consecință.
(5) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,