Recitale
(1) Atunci când un stat membru decide, în ceea ce privește navele aflate sub pavilionul său, fie să autorizeze organisme care să desfășoare parțial sau integral inspecții și controale legate de certificate, în conformitate cu convențiile internaționale aplicabile și, acolo unde este cazul, să emită sau să reînnoiască certificatele aferente, fie să apeleze la organisme care să desfășoare parțial sau integral inspecții și controale, respectivul stat membru încredințează aceste sarcini doar organismelor recunoscute în conformitate cu articolul 4 din Directiva 94/57/CE.
(2) Rezultatele bune obținute de un organism recunoscut în materie de siguranță și de prevenire a poluării – măsurate pentru toate navele clasificate de acest organism, indiferent de pavilion – sunt un indicator important al performanței organismului respectiv.
(3) Fișele de performanță în materie de siguranță și prevenire a poluării ale organismelor recunoscute se stabilesc pe baza datelor furnizate de Memorandumul de înțelegere de la Paris privind controlul de către statul de port și/sau de programe similare. Alte elemente de apreciere ar putea să provină dintr-o analiză a accidentelor care implică nave clasificate de către organismele recunoscute.
(4) Întrucât organismele recunoscute acționează în întreaga lume, ar trebui ca fișele lor de performanță să se bazeze pe o zonă geografică suficient de extinsă.
(5) Atât Garda de coastă a Statelor Unite, cât și Memorandumul de înțelegere de la Tokyo privind controlul de către statul de port publică periodic date bazate pe controlul exercitat de statul de port în același mod ca Memorandumul de înțelegere de la Paris. Acestea ar trebui considerate surse fiabile și comparabile în ceea ce privește continuitatea și acuratețea datelor pe baza cărora se poate stabil o evaluare a fișelor de performanță în materie de siguranță și prevenire a poluării ale organismelor recunoscute.
(6) Datele publicate de Memorandumul de înțelegere de la Paris, de Memorandumul de înțelegere de la Tokyo și de Garda de coastă a Statelor Unite fac obiectul unor mecanisme prealabile de recurs, care permit organismelor recunoscute vizate să le conteste. Prin urmare, aceste date ar trebui considerate surse suficient de fiabile și ar trebui folosite la stabilirea criteriilor de evaluare a performanței organismelor recunoscute în materie de siguranță și prevenire a poluării.
(7) Analiza fișelor privind reținerea navelor, în cazul în care aceste informații sunt disponibile, ar trebui să țină seama în mod special de reținerile implicând un organism recunoscut. Această analiză ar trebui concepută astfel încât să reducă riscul ca populațiile mici și/sau care arborează un anumit pavilion, de exemplu flotele clasificate de anumite organisme cu recunoaștere limitată, să genereze distorsiuni statistice.
(8) Sursele de date trebuie să fie transparente, obiective și capabile să furnizeze informații suficient de fiabile, exhaustive și continue. Prin urmare, în absența unor surse publice complete, date privind accidentele maritime pot fi obținute din surse comerciale de date și pot fi luate în considerare cu condiția să existe o garanție rezonabilă că sunt îndeplinite criteriile menționate anterior.
(9) De asemenea, rapoartele întocmite de statele membre pe baza articolului 12 din Directiva 94/57/CE sunt luate în considerare la evaluarea fișelor de performanță ale organismelor în materie de siguranță și prevenire a poluării.
(10) Fișele de performanță în materie de siguranță și prevenire a poluării ale unui organism recunoscut, incluzând și alte indicații, precum accidentele maritime, ar trebui evaluate pentru a permite adoptarea unor decizii echitabile și proporționale, bazate pe capacitatea structurală a organismului de a atinge cele mai înalte standarde profesionale. Prin urmare, aceste fișe trebuie comparate pe parcursul unei perioade rezonabile de timp.
(11) Pentru a garanta utilitatea și echitabilitatea sistemului de evaluare, este necesar să se acorde o perioadă rezonabilă de timp pentru ca organismele recunoscute să includă sistemul în deciziile lor de management, Comisia având în același timp posibilitatea de a-i evalua modul de funcționare și a face ajustările necesare, după caz.
(12) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave,