Recitale
(1) Decizia 2009/379/CE a Comisiei (2) a stabilit sumele rezultate din aplicarea reducerilor la plățile directe prevăzute la articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, care sunt puse la dispoziția Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru exercițiile bugetare din perioada 2007-2013.
(2) Articolul 10 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (3) a stabilit criteriile de repartizare a sumelor provenind din modularea prevăzută la alineatul (1) din același articol. Aceste dispoziții sunt acum reluate în articolul 9 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.
(3) Articolul 78 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (4) stabilește cheia de repartizare a acestor sume între statele membre utilizând criteriile stabilite la articolul 10 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.
(4) Decizia 2006/588/CE a Comisiei (5) a stabilit alocarea pentru statele membre, pentru anii 2006-2012, a sumelor rezultate din modularea prevăzută la articolul 10 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003. Deoarece această dispoziție a fost reluată în articolul 9 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, sumele care figurează în anexa la Decizia 2006/588/CE pentru anii 2009-2012 sunt considerate a fi alocate statelor membre conform articolului 9 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Prin urmare, aceste sume continuă să se aplice.
(5) Este necesar să se aloce statelor membre restul sumelor rezultate din aplicarea modulării, prevăzută la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, pentru anii 2009-2012, conform cu articolul 9 alineatul (4) din același regulament, precum și sumele rezultate din aplicarea modulării în cauză în noile state membre, în înțelesul articolului 2 litera (g) din regulamentul menționat, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din același regulament.
(6) Din motive de claritate, Decizia 2006/588/CE ar trebui abrogată și înlocuită cu o nouă decizie.
(7) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,