Începe proba gratuită

Decizie 2009/430 · CELEX 32009D0430

2009/430/CE: Decizia Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind încheierea Convenției privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială - Declarație

Data act
27.11.2008
Intrare in vigoare
27.11.2009
Status
In vigoare
armonizarea standardelor drept civil drept comercial furnizare de informații măsuri de implementare națională raport țări ale UE

Recitale

(1) La 16 septembrie 1988, statele membre ale Comunităților Europene au semnat un acord internațional cu Republica Islanda, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (2) („Convenția de la Lugano”), prin care aplicarea normelor Convenției din 27 septembrie 1968 („Convenția de la Bruxelles”) referitoare la același domeniu (3) este extinsă la Islanda, Norvegia și Elveția.

(2) Negocierile privind revizuirea Convenției de la Bruxelles și a Convenției de la Lugano s-au desfășurat între 1998-1999 în cadrul unui grup de lucru ad hoc care a fost extins pentru a include Islanda, Norvegia și Elveția. Aceste negocieri au dus la adoptarea textului unui proiect de convenție pregătit de grupul de lucru, care a fost confirmat de Consiliu în cadrul reuniunii sale din 27 și 28 mai 1999.

(3) Negocierile purtate ulterior în cadrul Consiliului, pe baza acestui text, au dus la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (4), care a modernizat normele Convenției de la Bruxelles și a impulsionat sistemul de recunoaștere și executare, făcându-l mai rapid și mai eficient.

(4) În lumina paralelismului dintre regimurile Convențiilor de la Bruxelles și de la Lugano privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, normele Convenției de la Lugano ar trebui adaptate la normele Regulamentului (CE) nr. 44/2001, astfel încât hotărârile să se bucure de același nivel de recunoaștere în circuitul juridic între statele membre ale UE și statele AELS în cauză.

(5) În conformitate cu Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la aplicarea măsurilor întreprinse în temeiul titlului IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Astfel încât normele Convenției de la Lugano să se aplice Danemarcei, aceasta ar trebui să participe în calitate de parte contractantă la o nouă convenție în același domeniu.

(6) Prin decizia sa din 27 septembrie 2002, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze în vederea adoptării unei noi Convenții de la Lugano privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

(7) Comisia a negociat, în numele Comunității, această convenție cu Islanda, Norvegia, Elveția și Danemarca. Această convenție a fost semnată, în numele Comunității, la 30 octombrie 2007, în conformitate cu Decizia 2007/712/CE a Consiliului (5), sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(8) La momentul adoptării Deciziei 2007/712/CE, Consiliul a convenit să examineze în cadrul dezbaterilor privind încheierea unei noi Convenții de la Lugano posibilitatea de a face o declarație în conformitate cu articolul II alineatul (2) din Protocolul 1 la convenție. Comunitatea ar trebui să depună o astfel de declarație la momentul încheierii convenției.

(9) Pe parcursul negocierii convenției, Comunitatea s-a angajat să facă o declarație, la momentul ratificării convenției, potrivit căreia, în momentul modificării Regulamentului (CE) nr. 44/2001, Comunitatea va clarifica domeniul de aplicare al articolului 22 alineatul (4) din regulamentul respectiv pentru a ține cont de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene în ceea ce privește procedurile referitoare la înregistrarea sau valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală, asigurând astfel paralelismul acestuia cu articolul 22 alineatul (4) din convenție. În acest context, ar trebui să se țină seama de rezultatele evaluării privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

(10) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii.

(11) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru Danemarca și nu i se aplică.

(12) Convenția ar trebui acum semnată,

Articolul 1

Încheierea Convenției privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care va înlocui Convenția de la Lugano din 16 septembrie 1988, se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității. Cu ocazia depunerii instrumentului său de ratificare, Comunitatea face declarațiile prevăzute în anexele I și II la prezenta decizie. Textul convenției este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să depună, în numele Comunității, instrumentul de ratificare în conformitate cu articolul 69 alineatul (2) din convenție.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.