Recitale
(1) În temeiul articolului 10 alineatul (5) din Acțiunea comună 2008/851/PESC, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să adopte deciziile pertinente privind instituirea unui comitet al contribuitorilor (CoC) pentru operația Atalanta.
(2) Concluziile Consiliului European de la Nisa, din 7, 8 și 9 decembrie 2000 și cele de la Bruxelles, din 24 și 25 octombrie 2002, au stabilit mecanismele pentru participarea statelor terțe la operațiile de gestionare a crizelor și pentru instituirea unui CoC.
(3) CoC îndeplinește un rol esențial în gestionarea curentă a operației Atalanta. Acesta va fi principalul forum în cadrul căruia statele participante examinează împreună aspecte legate de utilizarea forțelor lor în cadrul operației. COPS, care exercită controlul politic și conducerea strategică a operației, va ține seama de punctele de vedere exprimate de CoC.
(4) În conformitate cu articolul 6 din protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și a acțiunilor Uniunii Europene care au implicații în domeniul apărării,