Recitale
(1) La data de 12 octombrie 2005, societatea comercială BASF a înaintat autorităților competente din Țările de Jos o cerere de introducere pe piață a licopenului sintetic ca ingredient alimentar nou. La data de 19 octombrie 2006, organismul competent de evaluare a produselor alimentare din Țările de Jos a emis propriul său raport de evaluare inițială. În raportul respectiv s-a concluzionat că licopenul este acceptabil pentru utilizarea în gama de alimente propusă.
(2) Comisia Europeană a transmis raportul de evaluare inițială tuturor statelor membre la data de 10 noiembrie 2006.
(3) În cursul intervalului de 60 de zile prevăzut la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 258/97 s-au formulat obiecții motivate privind comercializarea produsului în conformitate cu dispoziția respectivă. Prin urmare, la 13 iunie 2007 a fost consultată Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care a emis un aviz la 10 aprilie 2008.
(4) În avizul respectiv, EFSA a concluzionat că licopenul poate fi folosit în siguranță ca ingredient alimentar pentru utilizările propuse. Totuși, EFSA a ajuns la concluzia că ingestia de licopen de către consumatorul obișnuit se va situa sub doza zilnică acceptabilă (DZA), dar că unii consumatori de licopen pot depăși DZA. Prin urmare, este oportună stabilirea unei liste a alimentelor pentru care folosirea licopenului este acceptabilă.
(5) La 4 decembrie 2008, EFSA a adoptat „Avizul științific al Grupului științific pentru produse dietetice, nutriție și alergii privind o cerere din partea Comisiei Europene referitoare la siguranța produselor dispersabile în apă rece conținând licopen provenite din Blakeslea trispora”. În respectivul aviz s-a concluzionat că preparatele conținând licopen destinate utilizării în alimente și în suplimentele alimentare se formulează ca suspensii în uleiuri comestibile, ca pudre direct comprimabile sau ca pudre dispersabile în apă. Deoarece în aceste formulări licopenul poate suferi modificări oxidative, este necesară asigurarea unei protecții antioxidative suficiente.
(6) Este de asemenea oportună colectarea de date privind consumul pentru un număr de ani care urmează autorizării, pentru a revizui această autorizare având în vedere orice alte informații suplimentare privind siguranța licopenului și a consumului său. O atenție deosebită ar trebui acordată colectării datelor privind conținutul de licopen din cerealele pentru micul dejun. Totuși, această cerință, valabilă în temeiul prezentei decizii, se aplică utilizării licopenului ca ingredient alimentar nou și nu utilizării acestuia ca și colorant alimentar, situație care intră sub incidența Directivei 89/107/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind aditivii alimentari autorizați pentru utilizarea în produsele alimentare destinate consumului uman (2).
(7) În baza evaluării științifice, se consideră că licopenul sintetic respectă criteriile stabilite la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 258/97.
(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,