Începe proba gratuită

Decizie 2009/148 · CELEX 32009D0148

2009/148/CE: Decizia Comisiei din 19 februarie 2009 de modificare a Deciziei 2008/883/CE cu privire la Brazilia referitoare la data la care sunt autorizate importurile în Comunitate de anumite categorii de carne proaspătă de bovine [notificată cu numărul C(2009) 1040] (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
19.02.2009
Intrare in vigoare
20.02.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_049_R_0046_01
Status
Inactiv
bolile plantelor finanțarea UE Germania inspecție fitosanitară parazitologie program de acțiune Slovenia Țările de Jos

Recitale

(1) Decizia 79/542/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind întocmirea listei cu țări terțe sau cu regiuni ale acestora și de stabilire a condițiilor de sănătate animală și publică și de certificare sanitar-veterinară, pentru importul în Comunitate de anumite animale vii și carne proaspătă provenită de la acestea (2) stabilește condițiile sanitare pentru importul în Comunitate de animale vii, cu excepția ecvideelor, și pentru importul de carne proaspătă provenind de la aceste animale, inclusiv de la ecvidee, dar excluzând preparatele din carne.

(2) Decizia 79/542/CEE prevede că importurile de carne proaspătă destinate consumului uman sunt autorizate numai dacă această carne provine de pe teritoriul unei țări terțe sau dintr-o regiune a acesteia, enumerată în partea 1 din anexa II la decizia menționată anterior, iar carnea proaspătă îndeplinește cerințele prevăzute în certificatul sanitar-veterinar corespunzător pentru această carne, în conformitate cu modelele prezentate în partea 2 din anexa menționată anterior, ținând seama de orice condiții specifice sau garanții suplimentare cerute pentru carne.

(3) Decizia 79/542/CEE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2008/642/CE a Comisiei (3), inter alia, a reintrodus statele Paraná și São Paulo în rubrica referitoare la Brazilia din partea 1 a anexei II la Decizia 79/542/CEE, având codul de teritoriu BR-3 pentru importul în Comunitate de carne de bovine dezosată și maturată, provenind de la animale sacrificate la 1 august 2008 sau ulterior acestei date.

(4) Decizia 79/542/CEE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2008/883/CE a Comisiei (4), a adus modificări suplimentare anexei respective cu privire la rubrica referitoare la Brazilia, având codul de teritoriu BR-1, în vederea reintroducerii statului Mato Grosso do Sul și includerii restului statelor Minas Gerais și Mato Grosso pentru a autoriza importul în Comunitate de carne de bovine dezosată și maturată provenind de la animale sacrificate la 1 decembrie 2008 sau ulterior acestei date. Cu toate acestea, articolul 2 din Decizia 2008/883/CE autorizează importul în Comunitate de loturi de carne de vită proaspătă dezosată și maturată provenind de pe teritoriul având codul BR-1, astfel cum este definit în Decizia 2008/642/CE, și obținută de la animale sacrificate în perioada anterioară datei de 1 decembrie 2008, până la 14 ianuarie 2009.

(5) Ar trebui să se acorde mai mult timp pentru a permite stocurilor de carne de vită provenind de la animale sacrificate la 1 decembrie 2008 sau anterior acestei date, originare de pe teritoriul Braziliei, având codul BR-1, astfel cum se prezintă la rubrica referitoare la această țară din partea 1 din anexa II la Decizia 79/542/CEE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2008/642/CE, să poată fi în continuare importate în Comunitate, având în vedere că nu există temeri legate de sănătatea animală, întrucât teritoriile respective au fost deja autorizate înaintea datei menționate anterior pentru importul de carne proaspătă în Comunitate. În consecință, articolul 2 din Decizia 2008/883/CE ar trebui modificat pentru a autoriza importurile de acest tip până la 30 iunie 2009.

(6) Prin urmare, Decizia 2008/883/CE ar trebui modificată în consecință.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

În Decizia 2008/883/CE, articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Loturile de carne de bovine proaspătă dezosată și maturată, originare de pe teritoriul Braziliei, având codul BR-1, astfel cum se prezintă în partea 1 din anexa II la Decizia 79/542/CEE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2008/642/CE a Comisiei (*1), provenind de la animale sacrificate la 1 decembrie 2008 sau anterior acestei date, pot în continuare să fie importate în Comunitate până la 30 iunie 2009. (*1) JO L 207, 5.8.2008, p. 36.” "

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.