Recitale
(1) A. întrucât Curtea de Conturi Europeană (CCE) a declarat că a obținut asigurări rezonabile cu privire la fiabilitatea conturilor anuale pentru exercițiul financiar 2007 și cu privire la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;
(2) B. întrucât, la 22 aprilie 2008, Parlamentul a acordat directorului Fundației Europene de Formare descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului fundației aferent exercițiului financiar 2006 (6), iar în rezoluția sa care însoțea decizia de descărcare de gestiune, inter alia, își exprima surprinderea că raportul Curții nu face nicio referire la faptul că declarația de asigurare a directorului (anexată la raportul anual de activitate al fundației) este formulată cu anumite rezerve privind nesiguranța politică din țările partenere, gestiunea financiară a convenției Tempus și posibilele implicații sociale, juridice, financiare și asupra reputației ale asistenței tehnice Tempus în cadrul fundației,