Începe proba gratuită

Act UE 2009/185 · CELEX 32009B0185

2009/185/CE,Euratom: Decizia Parlamentului European din 22 aprilie 2008 privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2006, Secțiunea I – Parlamentul European

Data act
22.04.2008
Intrare in vigoare
01.01.2006
Status
Inactiv
an financiar descărcare bugetară execuție bugetară Parlamentul European

Recitale

(1) A. întrucât auditul Curții de Conturi a constatat că „toate instituțiile au pus în aplicare un cadru satisfăcător de sisteme de supraveghere și control, astfel cum este prevăzut în Regulamentul financiar, iar eșantionul testat nu a indicat un nivel de eroare semnificativ (9)”;

(2) B. întrucât Curtea de Conturi a pus în evidență deficiențele existente în cadrul de reglementare stabilit de Birou și de chestori cu privire la plata indemnizațiilor pentru asistență parlamentară, precum și în acțiunile care decurg din aceasta;

(3) C. întrucât secretarul general a certificat, la 21 februarie 2007, că deține asigurări rezonabile că bugetul Parlamentului European a fost executat conform principiilor bunei gestiuni financiare și că sistemul de supraveghere și control furnizează garanția necesară privind legalitatea și regularitatea operațiunilor,

(1) A. întrucât auditul Curții de Conturi a constatat că „toate instituțiile au pus în aplicare un cadru satisfăcător de sisteme de supraveghere și control, astfel cum este prevăzut în Regulamentul financiar, iar eșantionul testat nu a indicat un nivel de eroare semnificativ (9)”;

(2) B. întrucât Curtea de Conturi a pus în evidență deficiențele existente în cadrul de reglementare stabilit de Birou și de chestori cu privire la plata indemnizațiilor pentru asistență parlamentară, precum și în acțiunile care decurg din aceasta;

(3) C. întrucât Curtea de Conturi a pus în evidență faptul că Biroul nu a garantat că normele privind plata indemnizațiilor pentru asistență parlamentară, prin care se solicită prezentarea de documente justificative corespunzătoare, au fost puse în aplicare în mod eficace;

(4) D. întrucât secretarul general a certificat, la 21 februarie 2007, că deține asigurări rezonabile că bugetul Parlamentului a fost executat conform principiilor bunei gestiuni financiare și că sistemul de supraveghere și control furnizează garanția necesară privind legalitatea și regularitatea operațiunilor;

(5) E. întrucât trebuie să se continue acțiunile prevăzute în Rezoluția sa din 26 septembrie 2007 (10) și în Rezoluția sa din 24 aprilie 2007 (11) privind descărcarea de gestiune pentru exercițiile financiare 2004 și 2005 și să se evalueze progresele realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor;

(6) F. având în vedere prioritățile politice pentru exercițiul 2006, și anume: consolidarea UE în urma extinderii din 2004, pregătirea extinderii din 2007, îmbunătățirea politicii de informare și de comunicare și o mai bună asistență acordată deputaților,

Articolul text

Text integral

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN din 22 aprilie 2008 privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2006, Secțiunea I – Parlamentul European (2009/185/CE, Euratom) PARLAMENTUL EUROPEAN, având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2006 (1), având în vedere conturile anuale finale ale Comunităților Europene pentru exercițiul financiar 2006 – Volumul I [SEC(2007) 1055 – C6-0363/2007] (2), având în vedere raportul privind gestiunea bugetară și financiară pentru exercițiul 2006, Secțiunea I – Parlamentul European (3), având în vedere raportul anual al auditorului său intern privind exercițiul financiar 2006, având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2006, însoțit de răspunsurile instituțiilor (4), având în vedere Declarația de asigurare privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente, întocmită de Curtea de Conturi în temeiul articolului 248 din Tratatul CE (5), având în vedere articolul 272 alineatul (10) și articolul 275 din Tratatul CE, precum și articolul 179a din Tratatul Euratom, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6), în special articolele 145, 146 și 147, având în vedere articolul 13 din normele interne privind execuția bugetului Parlamentului European (7), având în vedere articolul 147 alineatul (1) din regulamentul financiar, în temeiul căruia fiecare instituție comunitară are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a da curs observațiilor care însoțesc decizia de descărcare de gestiune a Parlamentului European, având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2005 privind orientările pentru secțiunile II, IV, V, VI, VII, VIII(A) și VIII(B) și privind proiectul preliminar de estimare a bugetului Parlamentului European (Secțiunea I) pentru procedura bugetară 2006 (8), având în vedere articolul 71, articolul 74 alineatul (3) și anexa V din Regulamentul său de procedură, având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A6-0091/2008), Preşedintele Hans-Gert PÖTTERING Secretarul general Harald RØMER (1) JO L 78, 15.3.2006. (2) JO C 274, 15.11.2007, p. 1. (3) JO C 318, 29.12.2007. (4) JO C 273, 15.11.2007, p. 1. (5) JO C 274, 15.11.2007, p. 130. (6) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. (7) PE 349.540/Bur/ann/fin. (8) JO C 320 E, 15.12.2005, p. 156. (9) JO C 273, 15.11.2007, punctul 10.6. REZOLUŢIA PARLAMENTULUI EUROPEAN din 22 aprilie 2008 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2006, Secțiunea I – Parlamentul European PARLAMENTUL EUROPEAN, având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2006 (1), având în vedere conturile anuale finale ale Comunităților Europene pentru exercițiul financiar 2006 – Volumul I [SEC(2007) 1055 – C6-0363/2007] (2), având în vedere raportul privind gestiunea bugetară și financiară pentru exercițiul 2006, Secțiunea I – Parlamentul European (3), având în vedere raportul anual al auditorului său intern privind exercițiul financiar 2006, având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2006, însoțit de răspunsurile instituțiilor (4), având în vedere Declarația de asigurare privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente, întocmită de Curtea de Conturi în temeiul articolului 248 din Tratatul CE (5), având în vedere articolul 272 alineatul (10) și articolul 275 din Tratatul CE, precum și articolul 179a din Tratatul Euratom, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6), în special articolele 145, 146 și 147, având în vedere articolul 13 din normele interne privind execuția bugetului Parlamentului European (7), având în vedere articolul 147 alineatul (1) din regulamentul financiar, în temeiul căruia fiecare instituție comunitară are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a da curs observațiilor care însoțesc decizia de descărcare de gestiune a Parlamentului European, având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2005 privind orientările pentru secțiunile II, IV, V, VI, VII, VIII(A) și VIII(B) și privind proiectul preliminar de estimare a bugetului Parlamentului European (Secțiunea I) pentru procedura bugetară 2006 (8), având în vedere articolul 71, articolul 74 alineatul (3) și anexa V din Regulamentul său de procedură, având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A6-0091/2008), Descărcarea de gestiune – un exercițiu politic Prioritățile bugetare pentru 2006 Prezentarea conturilor Parlamentului European Observațiile Curții de Conturi privind exercițiul financiar 2006 Raportul anual al auditorului intern Gestiunea financiară a Parlamentului European și rapoartele de activitate ale directorilor generali Achiziții publice Grupuri politice (verificarea conturilor și a procedurilor – postul bugetar 4 0 0 0) Partide politice la nivel european Indemnizațiile pentru asistență parlamentară (IAP) Fondul voluntar de pensii Pregătirea punerii în aplicare a Tratatului de la Lisabona Acțiunile realizate după descărcarea de gestiune 2005 Multilingvismul Politica de informare și de comunicare Tehnologiile informației Chestiuni diverse Concluziile discuțiilor asupra proiectului de raport din comisie (1) JO L 78, 15.3.2006. (2) JO C 274, 15.11.2007, p. 1. (3) JO C 318, 29.12.2007. (4) JO C 273, 15.11.2007, p. 1. (5) JO C 274, 15.11.2007, p. 130. (6) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. (7) PE 349.540/Bur/ann/fin. (8) JO C 320 E, 15.12.2005, p. 156. (9) JO C 273, 15.11.2007, punctul 10.6. (10) JO L 177, 6.7.2007, p. 3. (11) JO L 187, 15.7.2008, p. 3. (12) Decizia 2005/684/CE, Euratom a Parlamentului European din 28 septembrie 2005 de adoptare a Statutului deputaților în Parlamentul European (JO L 262, 7.10.2005, p. 1). (13) Articolul 276 alineatul (1) din Tratatul CE. (14) JO C 320 E, 15.12.2005, p. 156. (15) JO C 318, 29.12.2007, p. 3. (16) JO C 273, 15.11.2007, punctul 10.6. (17) JO C 273, 15.11.2007, punctul 10.12. (18) Punctul 5 din rezoluția sa din 24 aprilie 2007, menționată mai sus. (19) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 357, 31.12.2002, p. 1). (*1) Conform articolului 2.1.6 din normele privind utilizarea creditelor de la postul bugetar 4 0 0 0. (*2) PPE: Partidul Popular European; PSE: Partidul Socialist European; ELDR: Partidul Liberal, Democrat și Reformist European; EFGP: Federația Partidelor Verzi Europene; GE: Partidul Stângii Europene; PDE: Partidul Democrat European; AEN: Uniunea pentru Europa Națiunilor; ADIE: Alianța Democraților Independenți din Europa; EFA: Alianța Liberă Europeană; EUD: Democrații Europeni. (20) JO L 297, 15.11.2003, p. 1. (21) Document PE 113.116/BUR./rev. XXIV/03-2007 din 1 martie 2007. (22) Texte adoptate, P6_TA(2007)0474, în special punctele 23 și 24. (23) JO L 177, 6.7.2007, p. 3, punctele 73-79. (24) PE 388.087/BUR/GT/REV 10. (25) JO C 320 E, 15.12.2005, p. 156, punctul 19. (26) JO C 320 E, 15.12.2005, p. 156, punctul 20. (27) Scrisoarea Secretarului General din 29 octombrie 2007 (317 124).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.