Articolul text
Text integral
2009/C 245/01 1. Introducere Prezentul aviz are la bază articolul 17 alineatul (5) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru („Directiva privind timpul de lucru”). Acesta se referă la o notificare prin care Regatul Unit, în temeiul acestui articol, își exprimă dorința de a prelungi până la 31 iulie 2011 regimul tranzitoriu referitor la limitele privind timpul de lucru al medicilor stagiari. Medicii stagiari fuseseră excluși din domeniul de aplicare al primei directive privind timpul de lucru, în 1993. Această situație a fost schimbată în 2000 prin adoptarea unei directive de modificare, iar medicii stagiari sunt acoperiți, în prezent, de directiva consolidată privind timpul de lucru, la fel ca și ceilalți lucrători (2). În mod normal, articolul 6 din directivă stabilește un timp maxim săptămânal de lucru de 48 de ore în medie (3), inclusiv orele suplimentare. Cu toate acestea, articolul 17 alineatul (5) din Directiva privind timpul de lucru autorizează regimuri tranzitorii privind aplicarea acestor limite timpului de lucru săptămânal în cazul medicilor stagiari. Părțile relevante ale articolului 17 alineatul (5) sunt următoarele: „[…] În ceea ce privește articolul 6, (limita de 48 de ore în ceea ce privește timpul mediu săptămânal de lucru) derogările (privind medicii stagiari) sunt permise pentru o perioadă de tranziție de cinci ani începând cu 1 august 2004. Statele membre pot dispune de un termen suplimentar care nu poate depăși doi ani (începând cu 1 august 2009), dacă este necesar, pentru a ține cont de dificultățile de a respecta dispozițiile privind timpul de lucru în ceea ce privește responsabilitățile lor în materie de organizare și prestare a serviciilor de sănătate și îngrijire medicală. Cu cel puțin șase luni înainte de sfârșitul perioadei de tranziție, statul membru în cauză informează motivat Comisia, astfel încât aceasta să poată emite un aviz, după consultări adecvate, în termen de trei luni de la primirea acestor informații. Dacă nu se conformează avizului Comisiei, statul membru trebuie să își justifice decizia. Notificarea și justificarea statului membru, precum și avizul Comisiei se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se înaintează Parlamentului European. Statele membre pot dispune de încă un termen suplimentar de un an, dacă este necesar, pentru a ține cont de dificultățile speciale legate de responsabilitățile menționate (paragraful anterior). Ele respectă procedura definită în paragraful respectiv. Statele membre iau măsurile necesare pentru ca numărul de ore de lucru săptămânale să nu depășească în niciun caz media de 58 în timpul primilor trei ani ai perioadei de tranziție, media de 56 pentru următorii doi ani și media de 52 pentru orice perioadă suplimentară. […] În ceea ce privește articolul 16 litera (b) (perioada de referință pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal), derogările (privind medicii stagiari) sunt permise în măsura în care perioada de referință nu depășește 12 luni în timpul primei părți a perioadei de tranziție (2004-2007) și șase luni ulterior.” Articolul 17 alineatul (5) prevede, de asemenea, o consultare între angajatori și reprezentanții lucrătorilor privind punerea în aplicare a regimurilor tranzitorii: „angajatorul consultă reprezentanții lucrătorilor în timp util pentru a ajunge, dacă este posibil, la un acord cu privire la regimurile aplicabile în cursul perioadei de tranziție”. Un astfel de acord trebuie să respecte limitele stabilite la articolul 17 alineatul (5), dar poate să stabilească, în special, măsurile care trebuie adoptate în vederea reducerii timpul de lucru săptămânal la o medie de 48 de ore până la finalul perioadei de tranziție. Aceste regimuri tranzitorii sunt rezumate în tabelul de mai jos. Tabel: Rezumatul dispozițiilor tranzitorii privind medicii stagiari, în conformitate cu articolul 17 alineatul (5) 2. Notificarea de către statul membru Prin scrisoarea din data de 28 ianuarie 2009, înregistrată la 29 ianuarie 2009, autoritățile naționale ale Regatului Unit au notificat serviciile Comisiei că acestea prevedeau să utilizeze posibilitatea prevăzută de articolul 17 alineatul (5) de a menține măsurile tranzitorii specifice în vederea permiterii unui timp mediu de lucru săptămânal de maxim 52 de ore pentru medicii stagiari, pentru o „durată maximă de trei ani” începând cu 1 august 2009. Notificarea cuprinde argumentele prezentate în continuare. 3. Rezultatul consultărilor privind notificarea La momentul în care articolul 17 alineatul (5) a fost adoptat, Comisia a declarat că va interpreta expresia „după consultări adecvate” din al doilea paragraf al acestei dispoziții, în sensul că Comisia ar trebui „să consulte partenerii sociali la nivel european și reprezentanții statelor membre […]” înainte de a emite un aviz cu privire la prelungirea regimului tranzitoriu privind timpul de lucru al medicilor stagiari (5). Serviciile Comisiei au consultat în mod adecvat toate statele membre și partenerii sociali europeni privind notificarea primită din partea Regatului Unit. Au fost primite răspunsuri din partea a opt state membre (Bulgaria, Franța, Grecia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Spania și Suedia). Niciun stat membru nu a emis vreo obiecție cu privire la faptul că Regatul Unit dorește o prelungire a perioadei de tranziție. Nu a fost primit niciun răspuns cu privire la Regatul Unit din partea partenerilor sociali europeni care reprezintă patronatele. Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) a răspuns consultării și a declarat că federația sa afiliată, congresul sindicatelor (Trade Union Congress – TUC) nu era de acord cu intenția comunicată de Regatul Unit. Următoarele probleme au fost ridicate de către TUC în numele mai multor sindicate afiliate care reprezintă medicii stagiari, precum și în numele sindicatului afiliat al consultanților din domeniul spitalicesc responsabili cu formarea profesională (Hospital Consultants and Specialists Association) (6): 4. Evaluarea notificării în contextul directivei Directiva privind timpul de lucru a fost adoptată de către Parlamentul European și Consiliu în temeiul articolului 137 alineatul (2) din Tratatul CE care prevede măsuri comunitare în vederea îmbunătățirii mediului de lucru prin protejarea sănătății și siguranței lucrătorilor. Scopul principal al directivei îl constituie stabilirea unor cerințe minime de siguranță și sănătate pentru organizarea timpului de lucru. Trebuie subliniat faptul că, în timp ce notificarea Regatului Unit menționează prelungirea regimului tranzitoriu pentru trei ani începând cu 1 august 2009, dispozițiile articolului 17 alineatul (5) nu prevăd acest tip de procedură. Mai degrabă, articolul 17 alineatul (5) specifică că regimul tranzitoriu poate fi prelungit cu „cel mult doi ani” începând cu 1 august 2009 pentru a ține cont de dificultățile întâmpinate în materie de respectare a limitei timpului de lucru, și adaugă că statele membre pot dispune de încă un termen suplimentar de un an, dacă este necesar, pentru a ține cont de dificultățile speciale (7) (privind respectarea limitei respective) (8). În cazul din urmă, articolul 17 alineatul (5) specifică că statele membre trebuie „să respecte procedura definită” indicată deja într-un alineat anterior cu privire la prelungirea cu doi ani. Rezultă că, dacă un stat membru notifică în 2009 dorința sa de a prelungi regimul tranzitoriu pentru a ține cont de dificultățile privind respectarea limitei de 48 de ore, notificarea respectivă ar trebui să se refere la perioada 1 august 2009-31 iulie 2011. Autoritățile naționale vor trebui să verifice în continuare ce progrese pot fi făcute pe parcursul acestei perioade în vederea respectării limitei de 48 de ore și, pe baza acestor informații, să evalueze dacă se așteaptă ca la 31 iulie 2011 să fie în măsură să respecte limita de 48 de ore, sau dacă (și în ce măsură) acestea se confruntă cu „dificultăți speciale” în acest context. Dacă, pe baza acestei evaluări, statul membru consideră că este necesară o perioadă suplimentară de un an, acesta ar trebui să informeze în acest sens Comisia, până la 31 ianuarie 2011 cel târziu, prezentându-și motivele. Din informațiile de care Comisia dispune, rezultă că situația juridică în Regatul Unit este următoarea: Din cele menționate mai sus, reiese că Regatul Unit a înregistrat deja progrese semnificative în vederea respectării limitării timpului de lucru săptămânal la 48 de ore. Toate părțile interesate par să convină asupra faptului că această limită se aplică deja majorității medicilor stagiari, chiar dacă nu a fost furnizat niciun procentaj global. În plus, este oportună salutarea faptului că acordul de parteneriat social în vigoare încurajează abandonarea practicilor obișnuite constând în recurgerea la orare lungi de muncă pentru medicii stagiari și favorizează punerea în aplicare a unor soluții de înlocuire a acestora care garantează o formare și îngrijire a pacienților de mai bună calitate, fără a fi necesar să se recurgă la opțiunea de neaplicare (opt-out), care nu este utilizată în mod general de medicii stagiari din Regatul Unit. Ținând cont de acești factori, de motivele oferite de autoritățile naționale și de răspunsurile partenerilor sociali, nevoia de prelungire a regimului tranzitoriu până la 1 august 2011, într-un număr limitat de situații excepționale, nu pare a fi rezonabilă. Din explicațiile oferite de autoritățile naționale, reiese că utilizarea săptămânii de 52 de ore este relativ limitată, că va fi monitorizată atent și că acestea prevăd noi progrese privind respectarea integrală a directivei în cursul acestei perioade de doi ani. Totuși, autoritățile naționale sunt încurajate să-și continue eforturile privind respectarea integrală a săptămânii de 48 de ore până la 1 august 2011 și să încurajeze consultarea permanentă între angajatori și reprezentanții medicilor cu privire la regimul care trebuie aplicat. 5. Concluzii Ținând cont de cele de mai sus, avizul Comisiei este următorul: