Articolul text
Text integral
2009/C 131/01 La data de 17 septembrie 2008, Comisia Europeană a primit de la guvernul slovac, în conformitate cu articolul 37 din Tratatul Euratom, informații generale privind planul de eliminare a deșeurilor radioactive rezultate din cea de-a doua fază a dezafectării centralei nucleare Bohunice A-1. Pe baza datelor respective și a informațiilor suplimentare solicitate de Comisie la 16 octombrie 2008 și la 28 noiembrie 2008, informații furnizate de guvernul slovac la 4 decembrie 2008 și la 25 februarie 2009, și în urma consultării grupului de experți, Comisia a formulat următorul aviz: În concluzie, avizul Comisiei este că, atât în condiții normale de operare, cât și în eventualitatea unui accident de tipul și magnitudinea menționate în informațiile generale, implementarea planului de eliminare a deșeurilor radioactive rezultate din cea de-a doua etapă a dezafectării centralei nucleare Bohunice A-1, situată în Republica Slovacă, nu este susceptibil să producă contaminarea apei, solului sau aerului într-un alt stat membru.