Începe proba gratuită

Regulament 2008/1267 · CELEX 32008R1267

Regulamentul (CE) nr. 1267/2008 al Comisiei din 12 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2172/2005 privind normele de aplicare a unui contingent tarifar pentru importul de bovine vii în greutate de peste 160 kg originare din Elveția prevăzut de acordul încheiat între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la comerțul cu produse agricole

Data act
12.12.2008
Intrare in vigoare
18.12.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_338_R_0037_01
Status
Inactiv
acord comercial (UE) animal viu bovine cotă tarifară Elveția import

Recitale

(1) Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2172/2005 al Comisiei (2) prevede că dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (3) se aplică Regulamentului (CE) nr. 2172/2005, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

(2) În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2172/2005, în cazul în care cererile de drepturi de import depășesc 5 % din cantitatea disponibilă în cadrul contingentului, cantitatea excedentară nu este luată în considerație. În vederea conformității dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2172/2005 cu dispozițiile articolului 6 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, ar trebui să se elimine acest paragraf.

(3) Articolul 4 alineatul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2172/2005 prevede că, în urma notificării de către statele membre a cantităților care fac obiectul unor cereri de drepturi de import, Comisia trebuie să decidă în cel mai scurt timp în ce măsură poate da curs cererilor respective. Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 prevede că se stabilește un coeficient de alocare numai în cazurile în care cantitățile la care se referă cererile de licențe depășesc cantitățile disponibile pentru perioada de contingent tarifar de import. Având în vedere că Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 este un regulament orizontal, dispoziția articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2172/2005 ar trebui eliminată. Mai mult, este necesar să se stabilească perioada în care ar trebui acordate drepturile de import.

(4) În cazurile în care se stabilește un astfel de coeficient de alocare, este necesar să se precizeze că se eliberează o parte proporțională din garanția constituită odată cu cererea de drepturi de import, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2172/2005.

(5) Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2172/2005 prevede că fiecare licență de import eliberată are ca rezultat o reducere corespunzătoare a drepturilor de import obținute. Este oportun să se precizeze că la eliberarea unei licențe de import ar trebui eliberată o parte proporțională din garanția constituită odată cu cererea de drepturi de import.

(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2172/2005 trebuie modificat în consecință.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 2172/2005 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (2), al doilea paragraf se elimină. 2. Articolul 4 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Drepturile de import se acordă începând cu cea de-a șaptea zi și cel târziu în cea de-a șaisprezecea zi lucrătoare de la încheierea perioadei de notificare menționate la articolul 3 alineatul (5) primul paragraf.”; (b) se adaugă următorul alineat (3): „(3) În cazul în care aplicarea dispozițiilor de la alineatul (2) are ca rezultat alocarea unui număr mai mic de drepturi de import decât cel solicitat, se eliberează fără întârziere o parte proporțională din garanția constituită în conformitate cu articolul 5 alineatul (1).” 3. La articolul 6 alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Fiecare licență de import eliberată are ca rezultat o reducere corespunzătoare a drepturilor de import obținute și la eliberarea proporțională, fără întârziere, a unei părți proporționale din garanția constituită în conformitate cu articolul 5 alineatul (1).”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.