Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de cabluri din oțel nealiat (neacoperite sau neplacate sau acoperite sau placate cu zinc) și de toroane din oțel nealiat (placate/acoperite sau nu) care conțin în greutate minimum 0,6 % carbon, cu dimensiunea maximă a secțiunii transversale mai mare de 3 mm, încadrate la codurile NC ex 7217 10 90 , ex 7217 20 90 , ex 7312 10 61 , ex 7312 10 65 și ex 7312 10 69 (coduri TARIC 7217 10 90 10, 7217 20 90 10, 7312 10 61 11, 7312 10 61 91, 7312 10 65 11, 7312 10 65 91, 7312 10 69 11 și 7312 10 69 91) și originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelul taxei antidumping aplicabile prețului net franco frontieră comunitară, înainte de vămuire, pentru produsele prezentate la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos se fixează după cum urmează: Societatea Taxa Coduri adiționale TARIC Kiswire Qingdao, Ltd, Qingdao 2,1 % A899 Liaoning Tongda Building Material Industry Co., Ltd, Liaoyang 23,7 % A900 Wuxi Jinyang Metal Products Co., Ltd, Wuxi 30,8 % A901 Toate celelalte societăți 52,2 % A999 (3) Punerea în liberă circulație în Comunitate a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii. (4) Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.