Recitale
(1) Regulamentul (Euratom, CEE) nr. 1588/90 al Consiliului din 11 iunie 1990 privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene (2) a fost modificat de mai multe ori în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.
(2) Pentru a-și îndeplini sarcinile încredințate prin tratate, Comisia trebuie să dispună de informații complete și sigure. Pentru o gestionare eficientă, Biroul Statistic al Comunităților Europene, denumit în continuare „Eurostat”, ar trebui să aibă posibilitatea de a obține toate informațiile statistice naționale necesare elaborării statisticilor comunitare și efectuării analizelor necesare.
(3) Articolul 10 din Tratatul CE și articolul 192 din Tratatul Euratom impun statelor membre să faciliteze îndeplinirea misiunii Comunității. Această obligație include și furnizarea tuturor informațiilor necesare în acest sens. În plus, absența datelor statistice confidențiale constituie pentru Eurostat o pierdere considerabilă de informații la nivel comunitar, fapt care face dificilă elaborarea statisticilor și efectuarea analizelor cu privire la Comunitate.
(4) Statele membre nu mai au motiv să invoce dispoziții referitoare la confidențialitatea datelor statistice, deoarece este stabilit faptul că Eurostat oferă aceleași garanții cu privire la confidențialitatea datelor ca și institutele naționale de statistică. Aceste garanții sunt deja consacrate, într-o anumită măsură, în tratatele comunitare și, în special, la articolul 287 din Tratatul CE și la articolul 194 alineatul (1) din Tratatul Euratom, precum și la articolul 17 din Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a statutului funcționarilor Comunității Europene, precum și regimul aplicabil altor agenți ai acestor Comunități (4), și pot fi consolidate prin măsuri corespunzătoare adoptate în aplicarea prezentului regulament.
(5) Orice încălcare a confidențialității datelor statistice protejate prin prezentul regulament ar trebui să fie sancționată eficient, indiferent cine este autorul acesteia.
(6) Orice încălcare a obligațiilor impuse funcționarilor și altor angajați ai Eurostat, fie comisă cu intenție, fie din neglijență, atrage după sine sancțiuni disciplinare și, dacă este cazul, penale pentru încălcarea secretului profesional, conform dispozițiilor de la articolul 12 coroborat cu articolul 18 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene.
(7) Prezentul regulament se aplică numai transmiterii către Eurostat a acelor date statistice din domeniul de competență al institutelor naționale de statistică pe care acestea le consideră date statistice confidențiale și nu aduce atingere dispozițiilor naționale sau comunitare speciale referitoare la transmitea altor tipuri de informații Comisiei.
(8) Prezentul regulament se adoptă fără a aduce atingere articolului 296 alineatul (1) litera (a) din Tratatul CE, conform căruia niciun stat membru nu este obligat să furnizeze informații a căror divulgare contravine, în opinia statului membru, intereselor esențiale ale siguranței sale naționale.
(9) Punerea în aplicare a dispozițiilor din prezentul regulament și, îndeosebi, a dispozițiilor menite să asigure protejarea datelor statistice confidențiale transmise către Eurostat necesită resurse umane, tehnice și financiare.
(10) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5),