Recitale
(1) Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 884/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului privind finanțarea din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) a măsurilor de intervenție sub forma depozitării publice și contabilizarea operațiunilor de depozitare publică de către agențiile plătitoare ale statelor membre (2), prevede că cheltuielile aferente costurilor financiare suportate de statele membre în scopul mobilizării fondurilor pentru achiziționarea de produse se stabilesc în conformitate cu metodele de calcul din anexa IV la regulamentul menționat, pe baza unei rate uniforme a dobânzii pentru întreaga Comunitate.
(2) Această rată uniformă a dobânzii pentru Comunitate corespunde mediei ratelor Euribor la termen, pe 3 luni și pe 12 luni, înregistrate în cele șase luni care preced comunicarea statelor membre prevăzută la punctul I.2 primul paragraf din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 884/2006, cu o ponderare de o treime și, respectiv, două treimi. Această rată trebuie fixată la începutul fiecărui exercițiu contabil al Fondului european de garantare agricolă (FEGA).
(3) Cu toate acestea, în cazul în care rata dobânzii comunicată de un stat membru este inferioară ratei uniforme a dobânzii fixate pentru Comunitate, se fixează o rată a dobânzii specifică pentru statul respectiv, în conformitate cu anexa IV punctul I.2 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 884/2006. Pe de altă parte, în cazul în care un stat membru nu comunică rata medie a costurilor sale cu dobânzile înainte de sfârșitul exercițiului, Comisia fixează rata dobânzii pentru statul membru respectiv la nivelul ratei uniforme a dobânzii fixate pentru Comunitate.
(4) Având în vedere comunicările statelor membre către Comisie, este necesar ca fixarea ratelor dobânzilor aplicabile pentru exercițiul 2009 al FEGA să țină seama de aceste diferite elemente.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fondurile agricole,