Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 327/98 a deschis și a stabilit modul de gestionare a anumitor contingente tarifare pentru importurile de orez și de brizură de orez, repartizate în funcție de țara de origine și eșalonate de-a lungul anului, în conformitate cu anexa IX la regulamentul respectiv și cu Regulamentul (CE) nr. 60/2008 al Comisiei (4) [Regulamentul (CE) nr. 60/2008 a deschis o subperioadă specifică în februarie 2008 pentru contingentul tarifar de import de orez albit și semialbit originar din Statele Unite ale Americii].
(2) Subperioada lunii septembrie este a treia subperioadă pentru contingentele de orez prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 327/98, a patra subperioadă pentru contingentele de orez originar din Thailanda, Australia și din alte țări în afară de Thailanda, Australia și Statele Unite ale Americii, prevăzute la litera (a) a alineatului menționat, și a cincea subperioadă pentru contingentul de orez originar din Statele Unite ale Americii prevăzut la litera (a) a alineatului menționat.
(3) Din comunicarea prezentată în conformitate cu articolul 8 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 327/98 rezultă că, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4116 – 09.4117 – 09.4119 – 09.4168, cererile depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii septembrie 2008, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior, au ca obiect o cantitate superioară celei disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, prin stabilirea coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate pentru contingentele vizate.
(4) De asemenea, din comunicarea menționată anterior rezultă că, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4112, cererile depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii septembrie 2008, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 327/98, au ca obiect o cantitate inferioară sau egală celei disponibile.
(5) Cantitățile neutilizate pentru subperioada septembrie din contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4129 – 09.4130 sunt transferate în contingentul cu numărul de ordine 09.4138 pentru subperioada contingentară următoare, în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 327/98.
(6) Prin urmare, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4138 și 09.4168 este necesară stabilirea cantităților totale disponibile pentru subperioada contingentară următoare, în conformitate cu articolul 5 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 327/98,