Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1952/2005 al Consiliului din 23 noiembrie 2005 privind organizarea comună a pieței în sectorul hameiului (2) urmează să fie abrogat cu începere de la 1 iulie 2008 în temeiul articolului 201 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 („Regulamentul unic OCP”).
(2) Anumite dispoziții referitoare la grupările de producători prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1925/2005 nu au fost integrate în Regulamentul unic OCP. În vederea sprijinirii funcționării corecte a sectorului hameiului, este necesară introducerea respectivelor dispoziții în Regulamentul (CE) nr. 1299/2007 al Comisiei din 6 noiembrie 2007 privind recunoașterea grupărilor de producători în sectorul hameiului (3).
(3) Regulamentul unic OCP stabilește la articolul 122 condițiile generale pentru recunoașterea organizațiilor de producători de către statele membre. Aceste condiții trebuie prevăzute și în sectorul hameiului. Pentru păstrarea coerenței, sintagma „grupări de producători” trebuie utilizată în continuare în acest sector.
(4) În scopul de a evita orice discriminare între producători și de a asigura unitatea și eficiența acțiunii întreprinse, este necesar să fie stabilite, pentru ansamblul Comunității, condițiile pe care grupările de producători sunt obligate să le respecte pentru a fi recunoscute de către statele membre. În scopul de a realiza o concentrare eficientă a ofertei, este în special necesar ca, pe de o parte, grupările să facă dovada unei dimensiuni economice suficiente și, pe de altă parte, ca producția totală a producătorilor să fie introdusă pe piață fie direct de către gruparea respectivă, fie de către producători, în conformitate cu anumite norme comune.
(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1299/2007 trebuie modificat în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,