Începe proba gratuită

Regulament 2008/726 · CELEX 32008R0726

Regulamentul (CE) nr. 726/2008 al Comisiei din 25 iulie 2008 privind eliberarea licențelor de import de orez în cadrul contingentelor tarifare deschise pentru subperioada iulie 2008 prin Regulamentul (CE) nr. 327/98

Data act
25.07.2008
Intrare in vigoare
26.07.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_198_R_0034_01
Status
In vigoare
cotă tarifară licență de import orez

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 327/98 a deschis și a stabilit modul de gestionare a anumitor contingente tarifare pentru importurile de orez și de brizură de orez, repartizate în funcție de țara de origine și eșalonate pe subperioade, în conformitate cu anexa IX la regulamentul menționat și cu Regulamentul (CE) nr. 60/2008 al Comisiei (4) [Regulamentul (CE) nr. 60/2008 a deschis o subperioadă specifică în februarie 2008 pentru contingentul tarifar de import de orez albit și semialbit originar din Statele Unite ale Americii].

(2) Subperioada lunii iulie este a doua subperioadă pentru contingentele de orez prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 372/98, a treia subperioadă pentru contingentele de orez originar din Thailanda, Australia și din alte țări în afară de Thailanda, Australia și Statele Unite, prevăzute la litera (a) a alineatului menționat și a patra subperioadă pentru contingentul de orez originar din Statele Unite prevăzut la litera (a) a alineatului menționat.

(3) Din comunicarea prezentată în conformitate cu articolul 8 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 327/98 rezultă că, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4154 – 09.4166, cererile depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii iulie 2008, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior, au ca obiect o cantitate superioară celei disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate pentru contingentele vizate.

(4) De asemenea, din comunicarea menționată anterior rezultă că, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4149, cererile depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii iulie 2008, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 327/98, au ca obiect o cantitate inferioară celei disponibile.

(5) Prin urmare, pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4130 – 09.4148 – 09.4112 – 09.4116 – 09.4117 – 09.4118 – 09.4119 – 09.4166 este necesară stabilirea cantităților totale disponibile pentru subperioada contingentară următoare, în conformitate cu articolul 5 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 327/98,

Articolul 1

(1) Pentru cererile de licență de import de orez care țin de contingentele cu numerele de ordine 09.4154 – 09.4166 menționate în Regulamentul (CE) nr. 327/98, depuse în cursul primelor zece zile lucrătoare ale lunii iulie 2008, se eliberează licențe pentru cantitățile solicitate cărora li se aplică coeficientul sau coeficienții de atribuire stabiliți în anexa la prezentul regulament. (2) Cantitățile totale disponibile în cadrul contingentelor cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4130 – 09.4148 – 09.4112 – 09.4116 – 09.4117 – 09.4118 – 09.4119 – 09.4166 menționate în Regulamentul (CE) nr. 327/98, pentru subperioada contingentară următoare, sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.