Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 prevede accesul liber și nelimitat pe piața Comunității pentru aproape toate produsele originare din țările sau teritoriile care beneficiază de procesul de stabilizare și asociere.
(2) Un acord de stabilizare și asociere între Comunitățile Europene și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Muntenegru, pe de altă parte, a fost semnat la Luxemburg la 15 octombrie 2007. Până la îndeplinirea procedurilor necesare intrării în vigoare a acestuia, un acord interimar privind comerțul și chestiuni legate de comerț între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Muntenegru, pe de altă parte, a fost semnat și încheiat și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008 (2).
(3) Acordul de stabilizare și asociere și acordurile interimare stabilesc un regim comercial contractual între Comunitate și Republica Muntenegru. Concesiile comerciale bilaterale reprezintă, pentru Comunitate, echivalentul concesiilor aplicabile în cadrul măsurilor comerciale autonome unilaterale în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2007/2000.
(4) Este, prin urmare, oportun să se modifice Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 pentru a se ține seama de aceste elemente. Este necesară, în special, scoaterea Republicii Muntenegru de pe lista țărilor care beneficiază de concesii tarifare, acordate pentru aceleași produse în cadrul regimului contractual. În plus, este necesară ajustarea volumelor contingentelor tarifare globale pentru unele produse specifice pentru care contingentele tarifare au fost acordate în cadrul regimului contractual.
(5) Prin Regulamentul (CE) nr. 1398/2007 al Comisiei din 28 noiembrie 2007 (3), Republica Muntenegru și Kosovo (4) au fost eliminate din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 517/94 al Consiliului din 7 martie 1994 privind regimul comun aplicabil importurilor de produse textile din anumite țări terțe, care nu sunt reglementate de acorduri, protocoale sau alte înțelegeri bilaterale sau de alte regimuri comunitare specifice de import (5); Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 a devenit prin urmare caduc și ar trebui eliminat.
(6) Republica Muntenegru va continua să beneficieze de Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 doar în cazul în care regulamentul acordă concesii mai favorabile decât cele prevăzute de regimul contractual.
(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului codului vamal menționat la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 2007/2000,