Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST) la animale. Acesta se aplică producției și introducerii pe piață a animalelor vii și a produselor de origine animală, precum și anumitor cazuri specifice de export a acestora.
(2) Punctul 4 al capitolului C din anexa X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește o listă cu teste rapide autorizate pentru monitorizarea EST la bovine, ovine și caprine.
(3) La data de 30 august 2007, un laborator a informat Comisia că va înceta comercializarea testului rapid aprobat pentru monitorizarea encefalopatiei spongiforme bovine (ESB). Prin urmare, este necesar a elimina testul respectiv (Institutul Pourquier Speed’it BSE) din lista testelor rapide de monitorizare a ESB la bovine de la capitolul C din anexa X la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.
(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,