Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1786/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a pieței furajelor uscate (3) trebuie abrogat de la 1 aprilie 2008, în temeiul articolului 201 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(2) Articolul 86 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede acordarea unui ajutor pentru prelucrarea produselor din sectorul furajelor uscate întreprinderilor de prelucrare a produselor din acest sector. Condițiile și obligațiile care trebuie îndeplinite de aceste întreprinderi sunt, în prezent, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1786/2003 și în normele de aplicare a acestuia, conținute în Regulamentul (CE) nr. 382/2005 al Comisiei (4).
(3) În special, articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1786/2003 prevede, printre altele, obligația întreprinderilor de prelucrare de a ține o evidență a stocurilor. Articolul 12 din regulamentul menționat anterior stabilește informațiile care trebuie declarate în contractele prevăzute la articolul 86 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, iar articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1786/2003 prevede că statele membre trebuie să introducă sisteme de control.
(4) Aceste condiții și obligații nu au fost introduse în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(5) Pentru a permite ca sectorul furajelor uscate să funcționeze în continuare în mod corespunzător și în scopul clarității și al raționalizării, aceste condiții și obligații ar trebui stabilite în Regulamentul (CE) nr. 382/2005.
(6) Eligibilitatea pentru obținerea unui ajutor este condiționată, în anumite cazuri, de încheierea unui contract între producători și întreprinderile de prelucrare. În vederea promovării transparenței lanțului de producție, precum și a facilitării controalelor de bază, anumite prevederi contractuale ar trebui sa fie obligatorii.
(7) Prin urmare, pentru a beneficia de ajutor, întreprinderile de prelucrare ar trebui să țină o evidență a stocurilor, care să conțină informații necesare verificării eligibilității și să pună la dispoziție orice alt document justificativ necesar.
(8) În cazul în care nu există nici un contract între producători și întreprinderile de prelucrare, acestea din urmă trebuie să pună la dispoziție alte informații care să permită verificarea eligibilității.
(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 382/2005 ar trebui modificat în consecință.
(10) În conformitate cu articolul 33 alineatul (2) litera (e), statele membre ar trebui să notifice Comisiei, printre altele, evoluția suprafețelor destinate leguminoaselor și altor furaje verzi. În scopul unei mai bune clarități a acestei dispoziții, ar trebui specificat că suprafețele în cauză sunt acelea ale căror producție a făcut, în anul de comercializare precedent, obiectul prelucrării în vederea obținerii ajutorului prevăzut la articolul 88 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,