Începe proba gratuită

Regulament 2008/114 · CELEX 32008R0114

Regulamentul (CE) nr. 114/2008 al Comisiei din 6 februarie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului în ceea ce privește ținerea evidenței conturilor de către agențiile de plăți, declarațiile de venituri și cheltuieli și condițiile de rambursare a cheltuielilor din FEGA și FEADR

Data act
06.02.2008
Intrare in vigoare
08.02.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_033_R_0006_01
Status
Inactiv
cheltuieli agricole comunitare derogare de la legislația UE dezvoltare durabilă finanțarea UE fonduri UE încasări management

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 16 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei (2), cheltuielile efectuate anticipat de către statele membre, pe proprie răspundere, anterior aprobării programelor de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, trebuie declarate global, în prima declarație de cheltuieli care urmează adoptării acestor programe. Această normă a fost prevăzută pentru programele neaprobate până la 31 martie 2007.

(2) Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 prevede ca angajamentele bugetare comunitare privind programele de dezvoltare rurală să se efectueze în tranșe anuale și ca, în cadrul fiecărui program, angajamentul bugetar privind prima tranșă să aibă loc în urma adoptării programului de către Comisie.

(3) În temeiul articolului 9 alineatul 1 al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (3), creditele neutilizate la sfârșitul exercițiului pot face obiectul unei decizii de reportare, numai pentru exercițiul financiar următor, adoptată de Comisie până la 15 februarie inclusiv.

(4) Luând în considerare acest cadru legislativ și creditele disponibile pentru anul 2007, aprobarea unui număr important de programe nu poate interveni decât după reportarea creditelor neutilizate din acest an. Astfel, pentru anul 2007, primul an al perioadei de programare, o parte din cheltuielile efectuate anticipat de statele membre nu va putea face obiectul unei declarații de cheltuieli înainte de 31 ianuarie 2008, termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 883/2006.

(5) Prin urmare, în scopul facilitării gestionării financiare a programelor de dezvoltare rurală, este necesară stabilirea unui nou termen, care să le permită statelor membre, prin derogare de la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 883/2006, să introducă o declarație de cheltuieli specifică suplimentară pentru cheltuielile anticipate efectuate în 2007 în cadrul programelor aprobate de către Comisie între data deciziei Comisiei privind reportarea creditelor din 2007 și 29 februarie 2008.

(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 883/2006 trebuie modificat în consecință.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fondurile agricole,

Articolul 1

La articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2006, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Cu toate acestea, în cazul în care un program de dezvoltare rurală nu a fost aprobat de Comisie înainte de 31 martie 2007, cheltuielile efectuate anticipat, pe proprie responsabilitate, de către agenția de plată, în perioadele precedente adoptării programului, trebuie declarate global Comisiei în cadrul primei declarații de cheltuieli care urmează adoptării programului. De asemenea, prin derogare de la primul paragraf, pentru programele de dezvoltare rurală aprobate de Comisie între 15 octombrie și 12 decembrie 2007, cheltuielile efectuate anticipat de agențiile de plată până la 15 octombrie 2007 inclusiv trebuie incluse într-o declarație de cheltuieli specifică înainte de 12 decembrie 2007, iar pentru programele de dezvoltare rurală aprobate de Comisie între data deciziei Comisiei privind reportarea creditelor neutilizate din 2007, adoptată în temeiul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002, și data de 29 februarie 2008, cheltuielile efectuate anticipat de agențiile de plată până la 31 decembrie 2007 inclusiv trebuie incluse într-o declarație de cheltuieli specifică înainte de 29 februarie 2008.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.