Recitale
(1) Protocolul nr. 2 la Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (3) și Protocolul nr. 3 la Acordul SEE (4) stabilesc regimurile comerciale care se aplică anumitor produse agricole și produse agricole transformate între părțile contractante.
(2) Protocolul nr. 3 la Acordul SEE, astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 138/2004 a Comitetului mixt al SEE (5), prevede taxe vamale zero aplicabile unor anumite ape cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori sau cu arome, încadrate la codul NC 2202 10 00 , precum și altor băuturi nealcoolice cu conținut de zahăr, încadrate la codul NC ex 2202 90 10 .
(3) Taxa vamală zero aplicabilă apelor și altor băuturi în cauză a fost suspendată temporar pentru Norvegia printr-un acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei referitor la Protocolul nr. 2 la Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (6), denumit în continuare „acordul”, aprobat prin Decizia 2004/859/CE. Conform punctului IV din procesul-verbal convenit al acordului, importurile de produse scutite de taxe vamale încadrate la codurile NC 2202 10 00 și ex 2202 90 10 originare din Norvegia sunt permise — în principiu — numai în limitele unei cote de scutire de taxe vamale, aplicându-se o taxă asupra importurilor ce depășesc această cotă.
(4) Conform statisticilor furnizate Comisiei, cota anuală pentru anul 2007 pentru produsele în cauză stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1798/2006 al Comisiei (7) nu se epuizase la 31 octombrie 2007. Conform punctului IV din procesul-verbal convenit al acordului, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2008, ar trebui să se acorde produselor în cauză acces nelimitat către Comunitate, fără taxe vamale.
(5) Prin urmare, este necesară retragerea suspendării temporare a regimului de scutire de taxe vamale aplicat în temeiul Protocolului nr. 2.
(6) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a problemelor orizontale privind schimburile de produse agricole transformate care nu sunt menționate în anexa I la tratat,