Recitale
(1) În Nomenclatura Combinată pentru 2008, stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1214/2007 al Comisiei (3), codurile de Nomenclatură Combinată (codurile NC) pentru anumite produse au fost modificate. Anexele III și IV la Regulamentul (CE) nr. 32/2000 se referă la câteva dintre aceste coduri NC. Prin urmare, se impune adaptarea anexelor respective.
(2) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 32/2000 ar trebui modificat în consecință.
(3) Întrucât Regulamentul (CE) nr. 1214/2007 intră în vigoare la 1 ianuarie 2008, prezentul regulament trebuie să se aplice începând cu aceeași dată.
(4) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,