Recitale
(1) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (3). Directiva este, în special, concepută pentru a asigura respectarea deplină a articolului 31 din cartă, care prevede că orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa, la o limitare a duratei maxime de muncă, la perioade de odihnă zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.
(2) Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor prevede la punctul 7, printre altele, că realizarea pieței interne trebuie să conducă la îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale lucrătorilor din Comunitatea Europeană; acest proces se va realiza prin alinierea progresului privind condițiile menționate, în principal cu privire la formele de muncă, precum munca pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, munca cu fracțiune de normă, munca prin agent de muncă temporară (denumită în continuare „muncă temporară”) și munca sezonieră.
(3) La 27 septembrie 1995, Comisia s-a consultat cu partenerii sociali la nivel comunitar, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat, privind orientarea acțiunii comunitare cu privire la flexibilitatea programului de muncă și la siguranța locului de muncă pentru lucrători.
(4) După consultarea respectivă, Comisia a considerat că acțiunea comunitară este recomandabilă și la 9 aprilie 1996 s-a consultat încă o dată cu partenerii sociali, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat, cu privire la conținutul propunerii avute în vedere.
(5) În introducerea la acordul-cadru privind munca pe durată determinată încheiat la 18 martie 1999, semnatarii și-au manifestat intenția de a lua în considerare necesitatea unui acord similar cu privire la munca temporară și au decis să nu includă lucrătorii care își desfășoară activitatea prin agent de muncă temporară în directiva privind munca pe durată determinată.
(6) Organizațiile intersectoriale cu caracter general, și anume Uniunea Confederațiilor Industriale și Patronale din Europa (UNICE) (4), Centrul European al Întreprinderilor cu Participare Publică și al Întreprinderilor de Interes Economic General (CEEP) și Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), au informat Comisia, printr-o scrisoare comună din 29 mai 2000, asupra dorinței lor de a iniția procesul prevăzut la articolul 139 din tratat. Printr-o altă scrisoare comună din 28 februarie 2001, aceștia au solicitat Comisiei prelungirea cu o lună a termenului menționat la articolul 138 alineatul (4). Comisia a răspuns favorabil acestei solicitări și a prelungit termenul pentru negocieri până la 15 martie 2001.
(7) La 21 mai 2001, partenerii sociali au recunoscut faptul că negocierile lor cu privire la munca temporară nu au dus la niciun acord.
(8) În martie 2005, Consiliul European a considerat vitală relansarea Strategiei de la Lisabona și reorientarea priorităților sale în direcția creșterii economice și a ocupării forței de muncă. Consiliul a aprobat Liniile directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă 2005-2008, care vizează, printre altele, promovarea flexibilității, precum și a securității locului de muncă și reducerea segmentării pieței muncii, ținându-se seama în mod corespunzător de rolul partenerilor sociali.
(9) În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind Agenda socială pentru perioada până în 2010, care a fost salutată de Consiliul European din martie 2005 ca o contribuție în direcția realizării obiectivelor Strategiei de la Lisabona prin consolidarea modelului social european, Consiliul European a considerat că noile forme de organizare a muncii și o mai mare diversitate de dispoziții contractuale pentru lucrători și întreprinderi, care combină mai bine flexibilitatea cu securitatea, ar spori adaptabilitatea. În plus, Consiliul European din decembrie 2007 a aprobat principiile comune convenite privind flexisecuritatea, care asigură un echilibru între flexibilitate și securitate pe piața muncii și îi ajută atât pe angajați, cât și pe angajatori să profite de oportunitățile pe care le oferă globalizarea.
(10) Există diferențe considerabile la nivelul utilizării muncii temporare și la nivelul situației juridice, al statutului și al condițiilor de muncă pentru lucrătorii prin agent de muncă temporară (denumiți în continuare „lucrători temporari”) în cadrul Uniunii Europene.
(11) Munca temporară răspunde nu numai necesităților în materie de flexibilitate ale întreprinderilor, dar și necesității lucrătorilor de a-și armoniza viața profesională cu cea privată. Astfel, munca temporară contribuie la crearea de locuri de muncă și la participarea și integrarea pe piața muncii.
(12) Prezenta directivă stabilește un cadru de protecție pentru lucrătorii temporari, care este nediscriminatoriu, transparent și proporțional și respectă diversitatea piețelor muncii și ale relațiilor între partenerii sociali.
(13) Directiva 91/383/CEE a Consiliului din 25 iunie 1991 de completare a măsurilor destinate să promoveze îmbunătățirea securității și sănătății la locul de muncă în cazul lucrătorilor care au un raport de muncă pe durată determinată sau un raport de muncă temporară (5) stabilește dispozițiile privind siguranța și sănătatea aplicabile lucrătorilor temporari.
(14) Condițiile de muncă și de angajare de bază aplicabile lucrătorilor temporari ar trebui să fie cel puțin acelea care s-ar aplica lucrătorilor în cazul în care aceștia ar fi recrutați de întreprinderea utilizatoare pentru a ocupa același loc de muncă.
(15) Contractele de muncă pe durată nedeterminată reprezintă forma generală de raport de muncă. În cazul lucrătorilor care au încheiat un contract pe durată nedeterminată cu agentul de muncă temporară, având în vedere protecția specială pe care o oferă acest tip de contract, ar trebui să se introducă o dispoziție care să permită excepții de la regulile aplicabile în întreprinderea utilizatoare.
(16) Pentru a aborda în mod flexibil diversitatea piețelor muncii și a relațiilor industriale, statele membre pot permite partenerilor sociali să definească condițiile de muncă și de angajare, cu condiția ca nivelul general de protecție pentru lucrătorii temporari să fie respectat.
(17) În plus, în anumite circumstanțe speciale, statele membre ar trebui, pe baza unui acord încheiat de partenerii sociali la nivel național, să poată deroga, în anumite limite, de la principiul egalității de tratament, în măsura în care se oferă un nivel corespunzător de protecție.
(18) Îmbunătățirea protecției minime pentru lucrătorii temporari ar trebui să fie însoțită de revizuirea oricăror restricții sau interdicții care au fost impuse pentru munca temporară. Acestea pot fi justificate numai de interesul general privind, în special, protecția lucrătorilor, cerințele privind siguranța și sănătatea la locul de muncă și necesitatea de a asigura funcționarea corespunzătoare a pieței muncii și prevenirea abuzurilor.
(19) Prezenta directivă nu aduce atingere autonomiei partenerilor sociali și nici nu ar trebui să afecteze relațiile dintre partenerii sociali, inclusiv dreptul de a negocia și de a încheia convenții colective de muncă în conformitate cu legislația și cu practicile naționale, respectând, în același timp, legislația comunitară în vigoare.
(20) Dispozițiile prezentei directive cu privire la restricțiile sau interdicțiile referitoare la munca temporară nu aduc atingere legislației sau practicilor naționale care interzic înlocuirea lucrătorilor aflați în grevă cu lucrători temporari.
(21) Statele membre ar trebui să prevadă proceduri administrative sau judiciare pentru a proteja drepturile lucrătorilor temporari, precum și sancțiuni eficiente, disuasive și proporționale în cazul încălcării obligațiilor stabilite prin prezenta directivă.
(22) Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu dispozițiile tratatului privind libertatea de a presta servicii și libertatea de stabilire și fără a aduce atingere Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (6).
(23) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea unui cadru armonizat la nivel comunitar pentru protecția lucrătorilor temporari, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității prin introducerea unor cerințe minime aplicabile în întreaga Comunitate, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,