Începe proba gratuită

Directiva 2008/67 · CELEX 32008L0067

Directiva 2008/67/CE a Comisiei din 30 iunie 2008 de modificare a Directivei 96/98/CE a Consiliului privind echipamentele maritime (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
30.06.2008
Intrare in vigoare
21.07.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_171_R_0016_01
Status
Inactiv
măsuri de prevenire a poluării norme de securitate Organizația Maritimă Internațională siguranță maritimă transport de pasageri transport maritim

Recitale

(1) În sensul Directivei 96/98/CE, convențiile internaționale și standardele de testare se aplică în versiunea actualizată.

(2) Deoarece modificările aduse convențiilor internaționale și standardelor de testare aplicabile sunt în vigoare de la data de 1 iulie 2002, dată la care Directiva 96/98/CE a fost modificată ultima oară, aceste modificări trebuie incluse în directiva menționată din motive de claritate.

(3) Organizația Maritimă Internațională și organizațiile europene de standardizare au adoptat standarde, inclusiv standarde de testare detaliate, pentru o serie de echipamente care sunt enumerate în anexa A.2 la Directiva 96/98/CE sau care, deși nu sunt enumerate, sunt considerate relevante în sensul directivei menționate. Prin urmare, astfel de echipamente trebuie incluse în anexa A.1 sau transferate din anexa A.1 în anexa A.2, după caz.

(4) Directiva 96/98/CE ar trebui modificată în consecință.

(5) Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului COSS instituit de Directiva 2002/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului,

Articolul 2

În cazul în care echipamentul calificat drept „echipament nou” în coloana „denumirea echipamentului ” din anexa A.1 sau ca transferat din anexa A.1 în anexa A.2 a fost fabricat anterior datei menționate în articolul 3 alineatul (1) în conformitate cu procedurile de omologare de tip în vigoare până la acea dată pe teritoriul unui stat membru, un astfel de echipament poate fi introdus pe piață sau la bordul unei nave comunitare pentru o perioadă de doi ani de la data respectivă.

Articolul 3

Transpunere

(1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 21 iulie 2009. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul respectivelor acte, precum și un tabel de corespondență între actele în cauză și prezenta directivă. Statele membre pun în aplicare respectivele dispoziții începând cu 21 iulie 2009. În momentul în care statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.