Recitale
(1) Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) prevede că anumite măsuri urmează să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (4).
(2) Decizia 1999/468/CE a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, care a introdus procedura de reglementare cu control pentru adoptarea măsurilor care au un domeniu general de aplicare și care sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale unui act de bază adoptat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat, printre altele prin eliminarea unora dintre aceste elemente sau prin completarea actului cu noi elemente neesențiale.
(3) În conformitate cu declarația Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei (5) referitoare la Decizia 2006/512/CE, pentru ca procedura de reglementare cu control să se aplice actelor adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat, care sunt deja în vigoare, aceste acte trebuie să fie adaptate în conformitate cu procedurile aplicabile.
(4) Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte condiții comune privind cercetarea și dezvoltarea, să adapteze anexele și să adopte programul de revizuire. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale Directivei 98/8/CE, printre altele prin completarea acelei directive cu elemente noi neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(5) Prin urmare, Directiva 98/8/CE ar trebui să fie modificată în mod corespunzător.
(6) Deoarece modificările aduse Directivei 98/8/CE prin prezenta directivă constituie adaptări de natură tehnică referitoare numai la procedura comitetului, ele nu trebuie să fie transpuse de statele membre. Prin urmare, nu este necesar să se prevadă dispoziții în acest sens,