Articolul 1
Reprezentantul Special al Uniunii Europene
Mandatul dlui Miroslav Lajčák în calitate de Reprezentant Special al Uniunii Europene (RSUE) în Bosnia și Herțegovina (BiH) se prelungește până la 28 februarie 2009.
Articolul 2
Obiectivele politice
Mandatul RSUE se bazează pe obiectivele politicii UE în BiH. Acestea se concentrează asupra progresului continuu în ceea ce privește punerea în aplicare a Acordului-cadru general pentru pace (ACGP) în BiH, în conformitate cu Planul de punere în aplicare a misiunii Oficiului Înaltului Reprezentant, precum și în ceea ce privește procesul de stabilizare și de asociere, pentru a transforma BiH într-un stat stabil, viabil, pașnic și multietnic, care cooperează pașnic cu vecinii și este angajat în mod ireversibil pe calea aderării la UE.
Articolul 3
Mandatul
Pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale UE în BiH, mandatul RSUE constă în:
(a) a asigura, din partea UE, consultanță și facilitarea procesului politic;
(b) a promova coordonarea politice generale a UE în BiH și a contribui la întărirea coordonării interne și a coerenței UE în BiH, inclusiv prin intermediul briefingurilor adresate șefilor de misiune din UE, precum și prin participarea sau reprezentarea la ședințele periodice ale acestora, prin conducerea unui grup de coordonare alcătuit din toate entitățile UE prezente pe teren, în vederea coordonării aspectelor legate de punerea în aplicare a acțiunii UE, precum și prin consilierea acestora în ceea ce privește relațiile cu autoritățile BiH;
(c) a promova coordonarea generală a eforturilor UE și a imprima orientarea politică locală a eforturilor UE pentru combaterea criminalității organizate, fără a aduce atingere rolului conducător al Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (MPUE) în coordonarea aspectelor care țin de competența poliției din cadrul acestor eforturi, sau lanțului de comandă militară al ALTHEA (EUFOR);
(d) fără a aduce atingere lanțului de comandă militară, a oferi consiliere politică comandantului forței UE privind aspectele militare cu dimensiune politică locală, în special operațiunile sensibile, relațiile cu autoritățile locale și cu mass-media locale;
(e) a se consulta cu comandantul forței UE înaintea oricărei acțiuni politice care poate avea un impact asupra securității;
(f) a asigura consecvența și coerența acțiunii UE față de public. Purtătorul de cuvânt al RSUE este principala persoană de contact a UE pentru mass-media din Bosnia-Herțegovina în chestiunile de politică externă și de securitate comună/politica europeană de securitate și apărare (PESC/PESA);
(g) a menține o viziune de ansamblu asupra tuturor activităților în domeniul supremației legii și, în acest context, de a oferi consultanță Secretarului General/Înaltului Reprezentant (SG/HR) și Comisiei, după caz;
(h) a oferi consiliere politică locală șefului de misiune al MPUE. RSUE și comandantul operației civile se consultă reciproc, în funcție de necesități;
(i) a susține pregătirea și punerea în aplicare a restructurării poliției, în cadrul abordării mai largi a supremației legii din partea comunității internaționale și a autorităților BiH și pornind de la furnizarea de către MPUE de expertiză și asistență tehnică polițienească în această privință;
(j) a asigura susținere în vederea consolidării și sporirii eficacității interfeței dintre justiția penală și poliție din Bosnia-Herțegovina, în strânsă legătură cu PMUE;
(k) a se consulta cu șeful MPUE înaintea oricărei acțiuni politice care poate avea un impact asupra situației poliției și de securitate;
(l) în ceea ce privește activitățile aflate sub incidența titlului VI din tratat, inclusiv Europol, și activitățile conexe ale Comunității, a oferi consiliere SG/ÎR și Comisiei, după caz, precum și a participa la coordonarea locală necesară;
(m) continuarea rolului său consultativ privind prioritățile pentru Instrumentul de asistență de preaderare, în vederea asigurării coerenței și creării unor eventuale sinergii;
(n) a sprijini planificarea pentru constituirea unui oficiu consolidat al RSUE în contextul închiderii Oficiului Înaltului Reprezentant (OÎR), inclusiv prin consilierea cu privire la aspectele legate de informațiile publice în perioada de tranziție, în strânsă coordonare cu Comisia;
(o) a contribui la dezvoltarea și consolidarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale în BiH, în conformitate cu politica UE în domeniul drepturilor omului și cu liniile directoare ale UE privind drepturile omului;
(p) implicarea, împreună cu autoritățile competente ale BiH, într-o cooperare deplină cu Tribunalul Internațional Penal pentru fosta Iugoslavie (TPII);
(q) a furniza consultanță în domeniul politic și pentru facilitarea procesului de reformă constituțională;
(r) fără a aduce atingere lanțurilor de comandă aplicabile, contribuția la asigurarea unei acțiuni coerente a tuturor instrumentelor UE din teatrul de operațiuni în vederea atingerii obiectivelor politice stabilite ale UE.
Articolul 4
Punerea în aplicare a mandatului
(1) RSUE este responsabil cu punerea în aplicare a mandatului, acționând sub autoritatea și îndrumarea operațională a Secretarului General/Înaltului Reprezentant (SG/ÎR).
(2) Comitetul politic și de securitate (COPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și constituie principalul punct de contact cu Consiliul. COPS îi oferă RSUE consiliere strategică și politică în cadrul mandatului acestuia.
Articolul 5
Înaltul Reprezentant
Rolul RSUE nu aduce atingere în niciun fel mandatului Înaltului Reprezentant în BiH, nici rolului coordonator al acestuia privind toate activitățile tuturor organizațiilor și agențiilor civile menționate în ACGP și în concluziile și declarațiile ulterioare ale Consiliului privind punerea în aplicare a păcii (PIC).
Articolul 6
Finanțarea
(1) Valoarea financiară de referință destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE în perioada 1 martie 2008-28 februarie 2009 este de 2 900 000 EUR.
(2) Cheltuielile finanțate din suma menționată la alineatul (1) sunt eligibile începând cu 1 martie 2008. Cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Comunităților Europene, cu excepția faptului că nicio prefinanțare nu rămâne în proprietatea Comunității.
(3) Gestiunea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. RSUE răspunde în fața Comisiei de toate cheltuielile sale.
Articolul 7
Constituirea și componența echipei
(1) În limitele mandatului său și ale mijloacelor financiare puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea, în urma consultărilor cu Președinția, a echipei sale, asistat fiind de SG/ÎR, precum și în deplină asociere cu Comisia. Echipa este formată din experți în chestiuni politice specifice, conform mandatului. RSUE informează Secretarul General/Înaltul Reprezentant, Președinția și Comisia cu privire la componența finală a echipei sale.
(2) Statele membre și instituțiile Uniunii Europene pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Salariul personalului detașat pe lângă RSUE de către un stat membru sau o instituție a UE este suportat de statul membru în cauză sau de instituția Uniunii Europene, după caz. Experții detașați de statele membre la Secretariatul General al Consiliului pot, de asemenea, să fie afectați RSUE. Personalul contractual internațional are naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene.
(3) Toți membrii personalului detașat rămân sub autoritatea administrativă a statului membru sau instituției UE care i-a detașat și își duc la îndeplinire sarcinile și acționează în interesul mandatului RSUE.
Articolul 8
Privilegiile și imunitățile RSUE și ale personalului acestuia
Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare executării și bunei desfășurări a misiunii RSUE, precum și membrilor personalului acestuia se stabilesc de comun acord cu partea/părțile-gazdă, după caz. Statele membre și Comisia oferă tot sprijinul necesar în acest sens.
Articolul 9
Securitatea informațiilor clasificate ale UE
RSUE și membrii echipei acestuia respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2001/264/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a regulamentului de securitate al Consiliului (3), în special atunci când gestionează informații clasificate ale UE.
Articolul 10
Accesul la informații și asistența logistică
(1) Statele membre, Comisia și Secretariatul General al Consiliului garantează accesul RSUE la toate informațiile relevante.
(2) Președinția, Comisia și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.
Articolul 11
Securitatea
În conformitate cu politica UE privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara UE, în conformitate cu titlul V din tratat, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, conform mandatului său și condițiilor de securitate din regiunea geografică pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea personalului aflat sub directa sa autoritate, și anume:
(a) elaborând, sub îndrumarea Secretariatului General al Consiliului, un plan de securitate specific misiunii, care include măsuri de securitate fizice, de structură și procedurale specifice misiunii, gestionând deplasarea personalului în condiții de siguranță la și în interiorul zonei de misiune, gestionând incidentele legate de securitate și prevăzând un plan în caz de urgență și un plan de evacuare a misiunii;
(b) asigurând faptul că întreg personalul desfășurat în afara UE beneficiază de asigurările necesare pentru un grad înalt de risc, conform condițiilor specifice regiunii în care se află misiunea;
(c) asigurând faptul că toți membrii echipei sale care urmează să fie desfășurați în afara UE, inclusiv personalul contractat la nivel local, participă, înainte de sau la sosirea pe teritoriul misiunii, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, bazate pe clasificări de risc stabilite pentru regiunea misiunii de către Secretariatul General al Consiliului;
(d) asigurând punerea în aplicare a tuturor recomandările făcute ca urmare a evaluărilor periodice privind securitatea și punerea la dispoziția SG/ÎR, Consiliului și Comisiei a unor rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a acestora și la alte aspecte legate de securitate, prin intermediul rapoartelor intermediare de mandat și a celor de punere în aplicare a mandatului.
Articolul 12
Raportarea
RSUE prezintă SG/ÎR și COPS, periodic, rapoarte verbale și scrise. De asemenea, RSUE prezintă rapoarte grupurilor de lucru, dacă este cazul. Rapoartele scrise periodice sunt difuzate prin rețeaua COREU. La recomandarea SG/ÎR sau COPS, RSUE poate prezenta rapoarte Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe.
Articolul 13
Coordonarea
(1) Activitățile RSUE se coordonează cu cele ale Președinției și ale Comisiei, precum și cu cele ale altor RSUE activi în regiune, dacă este cazul. RSUE furnizează scurte informări periodice misiunilor statelor membre și delegațiilor Comisiei. Pe teren, se menține o strânsă legătură cu Președinția, Comisia și șefii de misiune ai statelor membre, care depun toate eforturile pentru a-l susține pe RSUE în punerea în aplicare a mandatului. RSUE stabilește, de asemenea, contacte strânse cu alți factori internaționali și regionali de pe teren.
(2) Pentru a sprijini operațiunile UE de gestionare a crizei, RSUE, împreună cu alte entități UE prezente în zonă, îmbunătățește diseminarea și punerea în comun a informațiilor de către entitățile UE aflate în teatru, urmărind atingerea unui înalt nivel de înțelegere și apreciere comună a situației.
Articolul 14
Reexaminarea
Punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune și coerența acesteia cu alte contribuții ale Uniunii Europene în regiune sunt reexaminate în mod periodic. RSUE prezintă SG/ÎR, Consiliului și Comisiei un raport privind progresele înregistrate înainte de sfârșitul lunii iunie 2008, precum și un raport cuprinzător privind punerea în aplicare a mandatului, până la mijlocul lunii noiembrie 2008. Aceste rapoarte constituie elemente de bază ale evaluării prezentei acțiuni comune de către grupurile de lucru relevante și de către COPS. În contextul priorităților globale în materie de personal desfășurat SG/ÎR face recomandări COPS cu privire la decizia Consiliului de a reînnoi, modifica sau încheia mandatul.
Articolul 15
Intrarea în vigoare
Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării sale.
Articolul 16
Publicarea
Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.