Recitale
(1) La 23 octombrie 2006, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze cu Marocul, în numele Comunității Europene și al statelor sale membre, un protocol de modificare a acordurilor încheiate între Comunitatea Europeană și țările terțe, în special Acordul de asociere euro-mediteranean între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Maroc, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
(2) Aceste negocieri s-au încheiat în mod satisfăcător pentru Comisie.
(3) Textul protocolului negociat cu Regatul Maroc prevede, la articolul 9 alineatul (2), aplicarea cu titlu provizoriu a protocolului înainte de intrarea acestuia în vigoare.
(4) Este necesară semnarea protocolului și aplicarea acestuia cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia,