Recitale
(1) Decizia C(2006) 4332 a Comisiei din 4 octombrie 2006 (2) a stabilit, pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2013, o repartizare anuală orientativă per stat membru a creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din Fondul european pentru pescuit (denumit în continuare „FEP”) în afara obiectivului de convergență, a creditelor de angajament comunitare pentru regiunile eligibile pentru finanțare din FEP în cadrul obiectivului de convergență și a totalului creditelor de angajament comunitare din FEP.
(2) În conformitate cu punctul 48 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (3), Parlamentul European și Consiliul au autorizat, prin Decizia 2008/371/CE, transferul în anii ulteriori al repartizărilor neutilizate în 2007 ca urmare a întârzierilor în adoptarea anumitor programe operaționale.
(3) Articolul 74 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 prevede că primul angajament bugetar este disponibil înaintea adoptării de către Comisie a deciziei de aprobare a programului operațional. Articolul 75 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (4) prevede că angajarea cheltuielilor este precedată de o decizie de finanțare adoptată de instituție sau de autoritățile delegate de către aceasta. În acest scop, prezenta decizie a Comisiei constituie, de asemenea, decizia de finanțare pentru programele operaționale pentru Belgia, Irlanda, Malta, Polonia, Slovenia, Ungaria și Regatul Unit care nu au fost adoptate în 2007 și permite, în consecință, primul angajament bugetar în ceea ce privește programele operaționale de mai sus înaintea adoptării deciziei Comisiei de aprobare a programelor operaționale menționate anterior.
(4) Decizia C(2006) 4332 ar trebui modificată în consecință,