Recitale
(1) În 2007 au apărut focare de boală a limbii albastre în mai multe state membre, mai precis serotipul 8 în Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Spania, Franța, Luxemburg, Țările de Jos și serotipul 1 în Spania, Franța și Portugalia. În 2008 au apărut pentru prima dată în Italia focare de boală a limbii albastre, serotipul 8.
(2) Boala limbii albastre este o boală transmisă de un vector, motiv pentru care sacrificarea animalelor din speciile care pot fi afectate nu este, în general, o măsură adecvată, cu excepția cazurilor în care animalele sunt afectate clinic. Apariția acestei boli poate reprezenta un risc grav pentru șeptelul Comunității.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1266/2007 al Comisiei din 26 octombrie 2007 referitor la normele de punere în aplicare a Directivei 2000/75/CE a Consiliului în ceea ce privește combaterea, monitorizarea, supravegherea febrei catarale ovine, precum și restricțiile privind deplasările unor animale din specii receptive la aceasta (3) a fost adoptat de Comisie pentru a delimita zonele cu acces reglementat, inclusiv zonele de protecție și de supraveghere, precum și pentru a stabili condițiile care reglementează deplasarea animalelor din aceste zone.
(4) Vaccinarea este cea mai eficientă măsură veterinară de combatere a bolii limbii albastre, o campanie de vaccinare în masă fiind cea mai bună soluție pentru a realiza obiectivele de reducere a cazurilor clinice și a pierderilor, de limitare a răspândirii bolii, de protejare a teritoriilor neafectate din statele membre și de facilitare a comerțului cu animale vii în condiții de siguranță. Prin urmare, vaccinarea animalelor împotriva bolii limbii albastre în statele în cauză ar trebui să fie aprobată în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2000/75/CE.
(5) Vaccinarea împotriva unui anumit serotip al bolii limbii albastre trebuie să fie considerată o măsură de urgență atunci când este aplicată pentru prima dată pe un teritoriu după apariția unui nou serotip. În schimb, campaniile de vaccinare ulterioare împotriva aceluiași serotip pe aceleași teritorii nu ar trebui să fie considerate măsuri de urgență, ci ar trebui să fie luate în considerare în contextul programelor de eradicare.
(6) Pentru a preveni în cel mai scurt timp răspândirea bolii, Comunitatea ar trebui să contribuie financiar la cheltuielile eligibile suportate de statele membre în cauză în cadrul măsurilor de urgență luate pentru a combate boala, astfel cum se prevede în Decizia 90/424/CEE. Deoarece Comunitatea nu este în măsură să furnizeze vaccinurile, achiziția dozelor de vaccin ar trebui să fie considerată o cheltuială eligibilă.
(7) Statele membre în cauză au informat Comisia și celelalte state membre cu privire la măsurile aplicate, conform legislației comunitare, pentru a combate focarele recente de boală a limbii albastre. Statele membre respective și-au prezentat planurile pentru vaccinarea de urgență, precizând numărul aproximativ de doze de vaccin care urmează să fie folosite în 2007 și 2008, precum și costurile estimative pentru efectuarea vaccinărilor respective. Comisia a evaluat aceste planuri atât din punct de vedere veterinar, cât și financiar, considerându-le conforme cu legislația comunitară relevantă din domeniul veterinar.
(8) Conform prevederilor articolului 3 alineatul (5) din Decizia 90/424/CEE, contribuția financiară din partea Comunității trebuie să fie egală cu 100 % din costul aprovizionării cu vaccin și cu 50 % din costurile implicate de efectuarea vaccinării. Cu toate acestea, pentru a evita cheltuirea unor sume excesive din bugetul comunitar, este necesară stabilirea unor sume maxime care să reflecte o plată rezonabilă pentru costurile aprovizionării cu vaccin și costurile implicate de efectuarea vaccinării. O plată rezonabilă este plata pentru un produs sau un serviciu la un preț proporțional cu prețul pieței. În așteptarea rezultatelor oricărui control la fața locului efectuat de Comisie, este necesar să fie aprobată o contribuție financiară specifică acordată de Comunitate statelor membre în cauză și să se stabilească suma corespunzătoare primei rate a contribuției financiare comunitare.
(9) Contribuția financiară comunitară va fi plătită pe baza unei cereri oficiale de rambursare prezentate de statele membre și a documentelor justificative prevăzute la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului (4).
(10) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (5), programele de măsuri veterinare de urgență desfășurate în conformitate cu regulile comunitare sunt finanțate prin Fondul european de garantare agricolă. În vederea controlului financiar, se aplică articolele 9, 36 și 37 din regulamentul respectiv.
(11) Acordarea ajutorului financiar comunitar ar trebui să fie subordonată condiției ca acțiunile programate să fie desfășurate în mod eficient și ca autoritățile competente să furnizeze toate informațiile necesare în termenele stabilite prin prezenta decizie.
(12) Din motive de eficiență administrativă, toate cheltuielile prezentate pentru a obține o contribuție financiară a Comunității ar trebui exprimate în euro. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, rata de conversie pentru cheltuielile efectuate în altă monedă decât euro ar trebui să fie ultima rată de schimb stabilită de Banca Centrală Europeană înaintea primei zile din luna în care statul membru respectiv trimite cererea.
(13) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,