Recitale
(1) Comunicarea Comisiei privind O piață unică pentru Europa secolului XXI (1), adoptată în noiembrie 2007, a fost însoțită de un document de lucru privind serviciile financiare pentru segmentul de retail (2), care sublinia importanța disponibilității și a accesului la informațiile referitoare la credite în promovarea unor piețe competitive în domeniul serviciilor financiare pentru segmentul de retail. Documentul anunța, în același timp, crearea unui grup de experți în domeniul istoricului creditelor.
(2) Cartea albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană (3) a concluzionat că instituțiile financiare care acordă credite ipotecare, precum și intermediarii acestora trebuie să aibă obligația de a evalua în mod corespunzător, prin mijloace adecvate, solvabilitatea solicitanților, înainte de a acorda astfel de credite. Documentul a mai subliniat faptul că nu ar trebui să se facă discriminări între creditorii ipotecari atunci când aceștia accesează registrele de credit din alte state membre și că informațiile cu privire la credite ar trebui să circule fără probleme, cu respectarea deplină a normelor UE privind protecția datelor.
(3) Comisia dorește să identifice toate obstacolele juridice, normative, administrative sau de altă natură care împiedică schimbul de informații privind creditele și accesul la aceste date; de asemenea, Comisia dorește să fie consiliată cu privire la modul în care pot fi soluționate aceste aspecte, astfel încât să se poată asigura o bună protecție a consumatorilor.
(4) Grupul de experți ar trebui să fie alcătuit din persoane cu competențe în domeniul informațiilor privind creditele.
(5) Este important să se garanteze furnizarea de către membrii grupului a unei consilieri obiective.
(6) Datele cu caracter personal referitoare la membrii grupului trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (4),