Începe proba gratuită

Decizie 2008/401 · CELEX 32008D0401

2008/401/CE,Euratom: Decizia Comisiei din 30 aprilie 2008 de modificare a regulamentului său de procedură referitor la normele detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului

Data act
30.04.2008
Intrare in vigoare
28.06.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_140_R_0022_01
Status
In vigoare
acces la informație acces la justiție convenție internațională dreptul mediului organ al UE politica UE în domeniul mediului transparență în luarea deciziilor

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede dispoziții referitoare la aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a Convenției de la Aarhus, în ceea ce privește accesul la informație în domeniul mediului, participarea publicului la planurile și programele pentru mediu, precum și reexaminarea internă și accesul la justiție.

(2) În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, în cazul în care este necesar, instituțiile și organismele comunitare își adaptează regulamentul de procedură la dispozițiile regulamentului respectiv.

(3) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, o instituție sau un organism comunitar care primește o cerere de acces la informații privind mediul care nu se află în posesia sa trebuie, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, să indice solicitantului instituția, organismul comunitar sau autoritatea publică la care consideră că se poate solicita informația dorită sau transferă cererea instituției sau organismului comunitar sau autorității publice care se află în posesia informațiilor solicitate. Nu există o astfel de dispoziție în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (2) și nici în normele detaliate de aplicare a regulamentului respectiv de către Comisie, stabilite în regulamentul său de procedură (3) astfel cum a fost modificat prin Decizia 2001/937/CE, CECO, Euratom (4). În consecință, regulamentului de procedură ar trebui să i se adauge o dispoziție specifică referitoare la cererile de acces la informații privind mediul care nu sunt gestionate de Comisie.

(4) În ceea ce privește participarea publicului, articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 solicită instituțiilor și organismelor comunitare să ofere publicului, prin dispoziții adecvate, posibilități reale de a participa din timp la elaborarea, modificarea sau reexaminarea planurilor și a programelor pentru mediu, în cazul în care toate opțiunile sunt încă posibile. Alineatele (3), (4) și (5) din articolul respectiv prevăd modalitățile de facilitare a participării publicului. În ceea ce privește Comisia, comunicarea acesteia „Principii generale și standarde minime aplicabile consultării părților interesate” (5) stabilește dispoziții într-un mod general. Aceste dispoziții ar trebui aplicate tuturor serviciilor Comisiei în ceea ce privește elaborarea, modificarea sau reexaminarea planurilor și a programelor pentru mediu.

(5) Titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 stabilește dispoziții privind reexaminarea internă a actelor și a omisiunilor administrative, a căror punere în aplicare necesită adoptarea, de către Comisie, a unor norme detaliate.

(6) În scopul punerii în aplicare a articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, este necesară elaborarea unui ghid practic pentru informarea publicului cu privire la drepturile acestuia în temeiul regulamentului respectiv.

(7) Regulamentul de procedură ar trebui modificat în consecință.

(8) În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 28 iunie 2007,

Articolul 1

Regulamentul de procedură se completează cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Data aplicării

Prezenta decizie se aplică de la 28 iunie 2007.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.