Recitale
(1) Conturile agențiilor de plată menționate la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 trebuie să fie închise pe baza conturilor anuale prezentate de către statele membre, însoțite de informațiile necesare. Decizia de închidere se referă la exhaustivitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor comunicate, ținându-se seama de rapoartele întocmite de organismele de certificare.
(2) În temeiul articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei (2) privind datele care trebuie transmise de statele membre și plățile intermediare pentru cheltuielile finanțate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), pentru exercițiul financiar 2007 se ține seama de cheltuielile efectuate de statele membre între 16 octombrie 2006 și 15 octombrie 2007.
(3) Au expirat termenele, prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei (3) care stabilește normele de aplicare a procedurii de închidere a conturilor FEADR, acordate statelor membre în vederea înaintării către Comisie a documentelor menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 885/2006.
(4) Comisia a verificat informațiile înaintate și a comunicat statelor membre, înainte de 31 martie 2008, rezultatele acestor verificări, însoțite de modificările necesare.
(5) În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) primul și al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 885/2006, decizia de închidere a conturilor menționată la articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 stabilește, fără a aduce atingere deciziilor luate ulterior în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din regulament, suma cheltuielilor efectuate în fiecare stat membru pe parcursul exercițiului financiar în cauză care este recunoscută ca fiind imputabilă FEADR, pe baza conturilor menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, precum și reducerile și suspendările de plăți intermediare pentru exercițiul financiar respectiv, inclusiv reducerile prevăzute la articolul 16 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 883/2006.
(6) Ținând seama de verificările efectuate, conturile anuale și documentele însoțitoare permit Comisiei să ia, pentru anumite agenții de plată, o decizie privind exhaustivitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor prezentate. Detaliile privind aceste sume au fost descrise în raportul de sinteză înaintat Comitetului fondului simultan cu prezenta decizie.
(7) Ținând seama de verificările efectuate, informațiile prezentate de către anumite agenții de plată necesită investigații suplimentare; prin urmare, conturile respectivelor agenții nu pot fi închise prin prezenta decizie.
(8) Articolul 10 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 stabilește că sumele care sunt recuperabile de la sau plătibile către fiecare stat membru, în conformitate cu decizia de închidere a conturilor menționată la articolul 10 alineatul (1) primul paragraf din regulament, sunt stabilite prin deducerea plăților intermediare pentru exercițiul financiar în cauză, adică 2007, din cheltuielile recunoscute pentru exercițiul respectiv, potrivit primului paragraf. Asemenea sume urmează să fie deduse din sau adăugate la următoarea plată intermediară sau la plata finală.
(9) În temeiul articolul 33 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării neregulilor vor fi suportate de statul membru în cauză și 50 % de bugetul Comisiei, în cazul în care recuperarea nu a fost făcută înainte de încheierea programului de dezvoltare rurală în termen de patru ani de la prima constatare administrativă sau judiciară sau în termen de opt ani, în cazul în care acțiunea de recuperare este preluată de instanțele naționale, sau la încheierea programului, în cazul în care aceste termene expiră înainte de data încheierii. Articolul 33 alineatul (4) din regulamentul menționat anterior obligă statele membre să înainteze Comisiei, împreună cu conturile anuale, un raport de sinteză al procedurilor de recuperare întreprinse în urma depistării neregulilor. Normele de aplicare pentru obligațiile de raportare ale statelor membre cu privire la sumele care trebuie recuperate sunt stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 885/2006. Modelele de tabel 3 și 4 pe care statele membre trebuie să le furnizeze în 2008 figurează în anexa III la regulamentul menționat anterior. Pe baza tabelelor completate de către statele membre, Comisia trebuie să decidă cu privire la consecințele financiare ale nerecuperării neregulilor mai vechi de patru, respectiv opt ani. Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare de conformitate în temeiul articolului 33 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.
(10) În temeiul articolului 33 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, după încheierea programului de dezvoltare rurală, statele membre pot decide să nu inițieze procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în cazul în care costurile deja suportate și cele estimate pentru recuperare depășesc valoarea ce trebuie recuperată sau în cazul în care recuperarea se dovedește imposibilă din cauza insolvabilității, înregistrată și recunoscută prin legislația internă, a debitorului sau a persoanelor juridic responsabile pentru nereguli. În cazul în care această decizie este luată în termen de patru ani de la prima constatare administrativă sau judiciară sau în termen de opt ani, în cazul în care acțiunea de recuperare este preluată de instanțele naționale, 100 % din consecințele financiare ale nerecuperării neregulilor ar trebui să fie suportate din bugetul comunitar. În raportul de sinteză menționat la articolul 33 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 sunt prezentate sumele pentru care statele membre au decis să nu inițieze procedurile de recuperare și temeiurile deciziei. Aceste sume nu trebuie acoperite de către statele membre respective și, în consecință, trebuie suportate din bugetul comunitar. Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor de conformitate ulterioare în temeiul articolului 33 alineatul (5) din regulamentul menționat anterior.
(11) În conformitate cu articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor adoptate ulterior de Comisie privind excluderea de la finanțarea comunitară a cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare,