Recitale
(1) În temeiul articolului 96 din Acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „Acordul de parteneriat”), o parte care, în urma desfășurării unui dialog politic consolidat, consideră că o altă parte nu își îndeplinește o obligație cu privire la unul dintre elementele esențiale menționate la articolul 9 din Acordul de parteneriat poate invita cealaltă parte să organizeze consultări și, în anumite situații, poate lua măsurile corespunzătoare, inclusiv, în cazul în care este necesar, suspendarea parțială sau totală a aplicării Acordului de parteneriat în raport cu partea în cauză.
(2) În temeiul articolului 97 din Acordul de parteneriat, o parte care consideră că a avut loc un caz grav de corupție poate invita cealaltă parte să organizeze consultări și, în anumite situații, poate lua măsurile corespunzătoare, inclusiv, în cazul în care este necesar, suspendarea parțială sau totală a aplicării Acordului de parteneriat în raport cu partea în cauză.
(3) În temeiul articolului 11b din Acordul de parteneriat, o parte care, în urma desfășurării unui dialog politic consolidat, informată în special prin rapoartele întocmite de Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA), Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) și de alte instituții multilaterale relevante, consideră că cealaltă parte nu și-a îndeplinit una dintre obligațiile care decurg din alineatul (1) al respectivului articol privind neproliferarea armelor de distrugere în masă urmează să invite cealaltă parte să demareze consultări și, în anumite situații, să ia măsurile corespunzătoare, inclusiv, în cazul în care este necesar, suspendarea parțială sau totală a aplicării Acordului de parteneriat în raport cu partea în cauză.
(4) Ar trebui adoptată o procedură eficace în cazul în care se intenționează luarea de măsuri corespunzătoare în temeiul articolului 96, al articolului 97 sau al articolului 11b alineatele (4), (5) și (6) din Acordul de parteneriat.
(5) Ar trebui aprobat Acordul de modificare a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000,