Începe proba gratuită

Act UE 2008/523 · CELEX 32008B0523

2008/523/CE: Decizia Parlamentului European din 24 aprilie 2007 privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Eurojust aferent exercițiului financiar 2005

Data act
24.04.2008
Intrare in vigoare
01.01.2007
Status
Inactiv
an financiar descărcare bugetară Eurojust execuție bugetară

Recitale

(1) A. întrucât Curtea de Conturi a declarat că a obţinut asigurări rezonabile cu privire la fiabilitatea conturilor anuale pentru exerciţiul financiar care s-a încheiat la 31 decembrie 2005 şi cu privire la legalitatea şi regularitatea tranzacţiilor subiacente, în ansamblul lor,

(2) B. întrucât la 27 aprilie 2006 Parlamentul a acordat directorului descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului Eurojust aferent exerciţiului financiar 2004 (6), iar în rezoluţia care însoţea decizia Parlamentului de descărcare de gestiune, inter alia: — solicita să fie informat complet cu privire la intenţiile autorităţilor olandeze gazdă în ceea ce priveşte un eventual nou sediu pentru Eurojust; solicita, în special, să fie informat cu privire la posibilităţile ca Eurojust şi Europol să ocupe acelaşi spaţiu şi cu privire la condiţiile pentru o astfel de mutare şi la sprijinul financiar pe care statul gazdă îl va oferi Eurojust în această privinţă; — constata că Eurojust a executat un buget diferit de cel elaborat de autoritatea bugetară; insista ca Eurojust să urmeze procedurile corecte şi să aştepte aprobarea autorităţii bugetare înainte de aplicarea unor astfel de modificări pe viitor; — sublinia că ar trebui respectat principiul separării sarcinilor ordonatorului de credite şi ale contabilului şi că nu ar trebui să se repete situaţia din 2004, când un singur membru al personalului a ocupat ambele poziţii;

Articolul text

Text integral

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN din 24 aprilie 2007 privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului Eurojust aferent exerciţiului financiar 2005 (2008/523/CE) PARLAMENTUL EUROPEAN, având în vedere conturile anuale finale ale Eurojust pentru exerciţiul financiar 2005 (1), având în vedere raportul Curţii de Conturi privind conturile anuale finale ale Eurojust pentru exerciţiul financiar 2005, precum şi răspunsurile Eurojust (2), având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 februarie 2007 (5711/2007 – C6-0080/2007), având în vedere Tratatul CE, în special articolul 276, şi Tratatul UE, în special articolul 41, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (3), în special articolul 185, având în vedere Decizia 2002/187/JAI a Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate (4), în special articolul 36, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (5), în special articolul 94, având în vedere articolul 71 şi anexa V la Regulamentul său de procedură, având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar şi avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6-0120/2007), Preşedintele Hans-Gert PÖTTERING Secretarul General Harald RØMER (1) JO C 266, 31.10.2006, p. 34. (2) JO C 312, 19.12.2006, p. 67. (3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1). (4) JO L 63, 6.3.2002, p. 1. Decizie modificată prin Decizia 2003/659/JAI (JO L 245, 29.9.2003, p. 44). (5) JO L 357, 31.12.2002, p. 72. REZOLUŢIA PARLAMENTULUI EUROPEAN din 24 aprilie 2007 cu comentarii, ca parte integrantă a deciziei privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului Eurojust aferent exerciţiului financiar 2005 PARLAMENTUL EUROPEAN, având în vedere conturile anuale finale ale Eurojust pentru exerciţiul financiar 2005 (1), având în vedere raportul Curţii de Conturi privind conturile anuale finale ale Eurojust pentru exerciţiul financiar 2005, precum şi răspunsurile Eurojust (2), având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 februarie 2007 (5711/2007 – C6-0080/2007), având în vedere Tratatul CE, în special articolul 276, şi Tratatul UE, în special articolul 41, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (3), în special articolul 185, având în vedere Decizia 2002/187/JAI a Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate (4), în special articolul 36, având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (5), în special articolul 94, având în vedere articolul 71 şi anexa V la Regulamentul său de procedură, având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar şi avizul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6-0120/2007), Aspecte generale privind majoritatea agenţiilor UE care necesită descărcarea individuală de gestiune Aspecte specifice (1) JO C 266, 31.10.2006, p. 34. (2) JO C 312, 19.12.2006, p. 67. (3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 (JO L 390, 30.12.2006, p. 1). (4) JO L 63, 6.3.2002, p. 1. Decizie modificată prin Decizia 2003/659/JAI (JO L 245, 29.9.2003, p. 44). (5) JO L 357, 31.12.2002, p. 72. (6) JO L 340, 6.12.2006, p. 112.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.