Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină (2) dispune că fiecare stat membru trebuie să instituie un sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină, în conformitate cu dispozițiile respectivului regulament.
(2) Regulamentul respectiv dispune, de asemenea, de la 1 ianuarie 2008, obligativitatea identificării electronice pentru toate animalele născute ulterior acestei date.
(3) Respectivul regulament prevede, de asemenea, obligația prezentării de către Comisie, până la data de 30 iunie 2006, a unui raport către Consiliu cu privire la introducerea sistemului de identificare electronică, însoțit de propuneri adecvate, pe care Consiliul trebuie să le voteze, pentru a confirma sau modifica, dacă este cazul, data introducerii obligativității de a utiliza acest sistem și să actualizeze, dacă este necesar, anumite aspecte tehnice legate de punerea în aplicare a identificării electronice.
(4) Raportul Comisiei concluzionează că data de 1 ianuarie 2008 nu poate fi justificată ca dată pentru introducerea identificării electronice obligatorii. În consecință, este oportună modificarea acestei date și prorogarea ei până la 31 decembrie 2009, pentru a permite statelor membre să ia măsurile necesare unei puneri în aplicare corespunzătoare a sistemului, luând în considerare impactul economic actual și potențial al acestuia.
(5) Unele state membre au dezvoltat deja tehnologia necesară introducerii identificării electronice și au acumulat o experiență importantă în punerea ei în aplicare. Aceste state nu ar trebui să fie împiedicate să o introducă pe plan național, în cazul în care consideră că este necesar. Experiența acestor state ar oferi Comisiei și celorlalte state membre informații ulterioare prețioase cu privire la implicațiile tehnice ale identificării electronice și la impactul acesteia.
(6) Având în vedere importanța economică a prezentului regulament, se impune invocarea motivelor de urgență prevăzute la punctul I.3 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul de instituire a Comunității Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(7) Întrucât prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2008, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat.
(8) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 21/2004 ar trebui modificat în consecință,