Începe proba gratuită

Regulament 2007/1541 · CELEX 32007R1541

Regulamentul (CE) nr. 1541/2007 al Comisiei din 20 decembrie 2007 privind dovada finalizării formalităților vamale pentru importul de zahăr într-o țară terță, prevăzută la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 800/1999

Data act
20.12.2007
Intrare in vigoare
22.12.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_337_R_0054_01
Status
Inactiv
formalități vamale import subvenții pentru exportul produselor agricole țări terțe zahăr

Recitale

(1) Articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 prevede că restituirile la export pentru produsele din sectorul zahărului se pot diferenția în funcție de destinație, în cazul în care situația de pe piața mondială sau cerințele specifice ale anumitor piețe justifică acest lucru.

(2) Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 900/2007 al Comisiei din 27 iulie 2007 privind invitația permanentă de participare la licitație până la sfârșitul anului de comercializare 2007/2008, în vederea stabilirii restituirilor la exportul de zahăr alb (2) prevede o asemenea diferențiere prin excluderea anumitor destinații.

(3) Articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 800/1999 din 15 aprilie 1999 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (3) prevede faptul că, în cazul în care cuantumul de restituire diferă în funcție de destinație, restituirile sunt achitate în funcție de condițiile suplimentare stabilite la articolele 15 și 16 din regulamentul respectiv.

(4) Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 800/1999 prevede că produsele trebuie să fie importate în aceeași stare în țara terță sau într-una din țările terțe pentru care se aplică restituirea.

(5) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 800/1999 enumeră diversele documente care pot constitui dovada finalizării formalităților vamale într-o țară terță, în cazul în care cuantumul de restituire diferă în funcție de destinație. În conformitate cu alineatul (4) din acest articol, în anumite cazuri speciale care urmează a fi stabilite, Comisia poate să hotărască faptul că dovada efectuării importului, după cum este aceasta menționată la articolul respectiv, se face sub forma unui anumit document sau în oricare alt mod.

(6) În sectorul zahărului, operațiunile de export fac, în mod normal, obiectul unor contracte definite ca FOB pe piața futures din Londra. În consecință, cumpărătorii acceptă în acest stadiu FOB toate obligațiile contractuale, inclusiv dovada finalizării formalităților vamale, fără a fi beneficiarii direcți ai restituirii la care dă dreptul dovada respectivă. Obținerea dovezii pentru toate cantitățile exportate poate presupune dificultăți administrative majore în unele țări, ceea ce poate întârzia considerabil sau împiedica plata restituirii pentru toate cantitățile efectiv exportate.

(7) În vederea limitării impactului asupra echilibrului de pe piața zahărului, Regulamentul (CE) nr. 436/2007 al Comisiei din 20 aprilie 2007 privind dovada finalizării formalităților vamale pentru importul de zahăr într-o țară terță, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 800/1999 (4), prevede relaxarea normelor privind dovada finalizării formalităților vamale până la 31 decembrie 2007.

(8) Dat fiind că dificultățile administrative care stau la baza acestei derogări și impactul acestora asupra pieței persistă, trebuie stabilite dovezile alternative de destinație pentru anul 2008.

(9) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,

Articolul 1

Pentru exporturile efectuate în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, produsele sunt considerate ca importate într-o țară terță, în cazul în care se prezintă următoarele trei documente: (a) o copie a documentului de transport; (b) o declarație de descărcare a produsului, întocmită de o autoritate oficială a țării terțe în cauză, de către autoritățile oficiale ale unui stat membru existente în țara de destinație sau de către o agenție internațională de supraveghere agreată în conformitate cu articolele 16a-16f din Regulamentul (CE) nr. 800/1999, care să ateste faptul că produsul a părăsit locul de descărcare sau cel puțin că, după datele de care dispune autoritatea sau agenția care emite declarația, produsul nu a fost ulterior încărcat în vederea reexportării; (c) un document bancar emis de intermediari acceptați care funcționează pe teritoriul Comunității, prin care se certifică faptul că plata pentru exportul în cauză este creditată în contul exportatorului, deschis la aceștia, sau dovada plății.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2008.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.